Home Actualitate Liderii USD au decis ca Executivul să nu...
Actualitate

Liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aștepte decizia CC

Liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aștepte decizia Curții Constituționale (CC) privind validarea noului Guvern, au declarat surse oficiale.

Liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aștepte decizia CC
Liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aștepte decizia CC · Foto: Business Magazin

n același timp, s-a decis ca Gabriel Oprea să demisioneze din postul de vicepremier, pentru a putea ocupa, ca titular, portofoliul de ministru de Interne, înainte ca mandatul să expire pe 8 martie.

“Decizia demisiei a fost luată în ședința USD. Urmează ca actul de demisie să fie înregistrat oficial, din punct de vedere formal”, au declarat agenției MEDIAFAX sursele citate.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că “cea mai rapidă soluție”, pe care i-a și propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.

Președintele a precizat că a discutat marți cu premierul Victor Ponta. “Sper ca în perioada următoare să dea o soluție, soluția constituțională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianțe politice din Parlament”, a continuat Băsescu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună