Licitații STS de 66,5 milioane lei pentru sistemul 112 și cooperarea instituțiilor
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a lansat două licitații, în valoare cumulată de 66,5 milioane de lei, pentru extinderea sistemului național pentru apeluri de urgență 112 și creșterea nivelului de cooperare între instituțiile publice centrale și locale prin servicii de comunicații.
Cu o valoare estimată la 57,7 milioane de lei (TVA inclusă), prima licitație are ca obiect furnizarea de echipamente IT&C, inclusiv instalarea, configurarea și punerea în funcțiune a acestora, precum și dezvoltarea și instalarea de aplicații software în vederea punerii în practică a proiectului “Extinderea infrastructurii informatice a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) pâna la nivelul resurselor mobile ale agențiilor de intervenție Ambulanță și SMURD și al Unităților de Primiri Urgențe”.
Ofertele vor fi deschise în data de 2 aprilie, conform anunțului de participare.
STS a stabilit durata contractului la 6 luni, iar finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile.
A doua licitație vizează achiziționarea de echipamente IT&C necesare creșterii nivelului de cooperare între instituțiile publice centrale și locale prin servicii de comunicații audio-video cu facilități extinse, contractul fiind estimat la 8,8 milioane de lei, cu TVA.
“Contractul are ca obiect furnizarea de echipamente IT&C (echipamente de videoconferință și de comunicații), inclusiv configurarea și punerea în funcțiune a acestora, precum și prestarea de servicii de pregătire profesională a personalului autorității contractante care va asigura operarea și mentenanța echipamentelor achiziționate în cadrul proiectului, denumit «Creșterea nivelului de cooperare între instituțiile publice centrale și locale prin servicii de comunicații audio-video cu facilități extinse»”, se arată în anunțul de participare publicat pe www.e-licitatie.ro.
Ofertele vor fi deschise la 2 aprilie.
Cu o durată de 5 luni de la data atribuirii, finanțarea contractului va fi asigurată de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile.
STS organizează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicațiilor speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege.
Instituția are structură militară și face parte din sistemul național de apărare.