Liceul din România care va avea propria fermă
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost prezentă, luni, cu ocazia începerii unui nou an școlar, la liceul cu profil agricol „Viaceslav Harnaj”, și a spus că Municipalitatea a alocat acestei unități de învățământ aproape trei milioane de euro, precizând că cea mai bună investiție este în educație. Edilul a anunțat că în scurt timp va construi o fermă ce va fi folosită de elevi.
„Aici (Colegiul Agricol „Viaceslav Harnaj” – n.red.) vin foarte mulți elevi nu doar din Municipiul București, ci și din județul Ilfov. Vă felicit că ați ales acest profil, care este de viitor, pentru că o țară fără specialiști în agricultură, în ecologie, nu cred că este o țară care poate fi competitivă la nivel european”, a spus primarul general, la deschiderea anului școlar 2017-2018, scrie Mediafax.
Edilul a adăugat că acest liceu a primit o finanțarea de trei milioane de euro, bani care au fost destinați construirii unei săli de sport și reabilitării unui corp de clădire.
Totodată, Gabriela Firea a precizat că sunt făcute demersurile necesare astfel încât să fie construită o fermă, ce va fi folosită de elevii liceului, scrie realitatea.net