Libra Bank a înregistrat o creștere cu 10% a profitului
Libra Internet Bank realizează, în primul semestru din 2019, un profit net de 51,02 milioane de lei, dublu față de rezultatul înregistrat la finalul primului trimestru al acestui an (25,04 milioane de lei) și în creștere cu 10%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
„Motorul creșterii indicatorilor de performanță ai LIBRA INTERNET BANK rămâne abordarea de nișă, cu specializare pe segmentele profesii liberale, agricultură și real estate. Această specializare vizează atingerea celor mai înalte standarde de calitate, printr-o abordare modernă și prudentă, în același timp, care mizează pe optimizarea și punerea în valoare atât a canalelor alternative, cât și a celor clasice. În ceea ce privește profitabilitatea, obiectivul nostru în 2019 rămâne acela de a atinge cel puțin nivelul profitului de anul trecut, de cca. 95 de milioane de lei. La jumătatea anului 2019, pot confirma că suntem în grafic”, a declarat Emil Bituleanu, Director General LIBRA INTERNET BANK, într-un comunicat de presă, remis marți, MEDIAFAX.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro