Leul rezistă la turbulențele financiare declanșate de China
Monedele economiilor emergente din Europa Centrală și de Est, printre care și leul, au rezistat cel mai bine turbulențelor generate în piața financiară de decizia Chinei de săptămâna trecută de a deprecia yuanul, potrivit analiștilor firmei britanice de consultanță Capital Economics.
Impactul deciziei Chinei de a-și deprecia moneda este resimțită în continuare pe aproape toate piețele emergente. Banca centrală din Kazahstan a renunțat joi la politica de tranzacționare a monedei naționale, tenge, într-o bandă de variație, iar cursul acesteia a scăzut rapid cu peste 20% în raport cu dolarul.
Decizia Kazahstanului vine la scurt timp după ce Vietnamul a extins intervalul în care permite cotarea monedei naționale, dong, față de dolar.
Devalorizarea yuanului, care a alimentat din nou temerile privind situația economiei Chinei, a avut o influență majoră și la deprecierea monedelor principalilor producători de materii prime, printre care Rusia și Malaysia.
“Deprecierea yuanului a stârnit termeri (nefondate în opinia noastră) privind declanăarea unui război valutar, ceea ajută la explicarea deprecierii recentelor scăderi ale monedelor țărilor cu legături comerciale puternice cu China, mai exact a dolarului taiwanez. Pe de altă parte, monedele din Europa Centrală s-au apreciat în raport cu dolarul american de la decizia de depreciere a yuanului”, se arată în raportul Capital Economics.
Din cele 25 de valute din țările emergente analizate de Capital Economics, doar cele cinci monede din Europa Centrală și de Est s-au întărit în raport cu dolarul față de cotațiile de la 10 august. Astfel, cel mai puternic s-a întărit în acest interval zlotul polonez, cu aproape 2%, urmat de coroana cehească, leva bulgărească, forintul ungar și leu.
Raportul urmărește evoluția a 25 de monede din Europa Emergentă, Asia Emergentă, America Latină, precum și din Orientul Mijlociu și Africa.
Banca Națională a României a anunțat, joi un curs 3,9746 lei pentru dolar, moneda națională înregistrând o apreciere de 1,4% față de cotația anunțată la 10 august.
Banca centrală a Chinei a redus la începutul săptămânii trecute referința yuanului cu 1,9%, provocând cea mai puternică depreciere a monedei pe parcursul unei ședințe din ianuarie 1994. Instituția permite o fluctuație a cursului de +/-2% față de cotația de referință, pe piața valutară.
De la devalorizarea șoc a yuanului de săptămâna trecută, un indice format din 20 de monede ale unor state în dezvoltare a înregistrat cel mai lung declin din anul 2000.