Leoni transferă oameni de la subsidiara din Ucraina la fabrica de cablaje auto din Bistrița
Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Ro din Bistrița, parte a grupului german Leoni, cu vânzări globale de 4,1 mld. euro, a început să trasfere încă de săptămâna trecută oameni de la fabricile din Ucraina. Noile angajate de…
Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Ro din Bistrița, parte a grupului german Leoni, cu vânzări globale de 4,1 mld. euro, a început să trasfere încă de săptămâna trecută oameni de la fabricile din Ucraina. Noile angajate de la Leoni Bistrița sunt primele refugiate angajate în România, de la izbucnirea războiului din țara vecină.
’’Echipa Leoni din România este alături de colegii noștri din Ucraina în aceste momente de grele încercări. Astfel, în coordonare cu colegii ucraineni și echipa constituită pentru acest scop în Leoni Group, începând de săptămână trecută organizăm transferul în România al colegelor ucrainence care solicită acest lucru, dorind să vină să lucreze la fabricile Leoni din România sau să ajungă în alte state tranzitând țara noastră. Vom continua să ne sprijinim colegii din Ucraina și suntem recunoscători că avem ocazia de a-i ajuta să treacă mai ușor prin aceste momente și să poată duce o viață cât mai aproape de normalitatea pe care o merită, aici, în România’’, potrivit unei postări pe pagina de facebook a Leoni Bistrița. Oficialii companiei Leoni Wiring Systems Ro nu au răspuns solicitării ZF pentru a oferi mai multe informații privind transferul angajaților din Ucraina.
Leoni Wiring Systems UA GmbH a fost înființată în anul 2003, în orașul ucrainean Stryi, din regiunea Lviv. Fabrica Leoni din localitatea Stryi, o investiție de peste 65 mil. euro, furnizează ansambluri de cabluri către fabricile Leoni din Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Germania, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Marea Britanie, SUA și Austria. În 2016, în fabrica ucaineană lucrau peste 7.000 de oameni, conform informațiilor de pe site-ul Leoni.
Marius Budăi, Ministrul Muncii, a anunțat că primii 44 de refugiați ucraineni au fost angajați de o companie din Bistrița. Marius Budăi a mai anunțat că, ANOFM oferă servicii de profilare, consiliere și îndrumare pentru mai mulți cetățeni ucraineni care și-au manifestat dorința de a se angaja. Pliante cu informații pentru cetățenii ucraineni, privind condițiile de angajare în România, sunt împărțite și afișate în vămi, gări, autogări și alte puncte des tranzitate.
Guvernul României a aprobat o serie de derogări de la legislația imigrării, pentru a permite cetățenilor ucraineni să se angajeze în România, fără a mai fi necesară obținerea avizului de muncă și a vizei de lungă ședere. Potrivit Ordonanței de Urgență 20, adoptată în data de 8 martie 2022, toți cetățenii ucraineni care vor semna un contract individual de muncă cu o societate românească își pot prelungi șederea prin obținerea unui permis de ședere în scop de muncă, direct de pe teritoriul României, fără să mai fie obligeți să iasă din țară.
Astfel, odată cu adoptarea noii reglementări, cetățenii ucraineni vor avea la dispoziție două opțiuni suplimentare în ceea ce privește stabilirea în România: angajarea directă, fără a mai fi nevoie de obținerea unei vize și a unui aviz de muncă, și solicitarea protecției temporare conform directivei europene ce oferă în mod automat dreptul de ședere și de muncă. Autoritățile române urmează să publice zilele următoare procedura de aplicare pentru aceste reglementări.
Conform OUG 20, persoanele care nu dețin documente care să dovedească experiența profesională și calificarea necesară ocupării unui loc de muncă sau lipsa unor antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfășoare pot semna o declarație pe proprie răspundere, pe baza căreia să beneficieze de prevederile noii reglementări. În cazul acestor persoane, dreptul de muncă este limitat la cel mult doi ani, urmând ca în zilele următoare autoritățile să publice procedura de încadrare în muncă pentru această categorie.
Facilitarea accesului liber la muncă și posibilitatea reglementării dreptului de ședere într-un mod facil și rapid, atât pentru cetățenii ucraineni, cât și pentru membrii familiilor lor, ar plasa România pe lista țărilor din Uniunea Europeană cu un regim favorabil în vederea stabilirii pe termen mediu și lung. Acest lucru ar putea crește gradul de atracție și retenție al României pentru cetățenii ucraineni, astfel încât țara noastră să nu mai fie doar o zonă de tranzit spre țările din vest. laurențiu.cotu@zf.ro