Home Actualitate Legumele, uleiul, transportul CFR si com...
Actualitate

Legumele, uleiul, transportul CFR si combustibilii urca inflatia anuala la 7,77%

Preturile de consum au crescut in septembrie cu 0,56% fata de luna august, ceea ce inseamna o inflatie anuala de 7,7%, peste asteptarile Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari, care au estimat o inflatie de 7,6%, a anuntat Institutul de Statistica.

Legumele, uleiul, transportul CFR si combustibilii urca inflatia anuala la 7,77%
Legumele, uleiul, transportul CFR si combustibilii urca inflatia anuala la 7,77% · Foto: Business Magazin

In categoria marfurilor alimentare, cel mai mult s-au scumpit fata de luna august cartofii (7,42%), uleiul (4,66%), ouale (5,89%), legumele si conservele de legume (3,67%). Painea s-a scumpit cu 1,1%. Produsele alimentare au avut pe ansamblu cea mai mare crestere de preturi, de 0,82%, urmate de servicii (0,62%) si produsele nealimentare (0,34%).

Dintre marfurile nealimentare, scumpiri au inregistrat combustibilii (1,39%) si categoria carti, ziare, reviste (1,15%). De notat ca, desi pretul tigarilor a crescut acum numai cu 0,02%, fata de septembrie 2009 au acumulat o scumpire de 26,18%, cea mai mare pe ansamblul tuturor produselor luate in calcul de INS. Tot fata de septembrie anul trecut, pretul combustibililor a urcat cu 10,53%, iar medicamentele consemneaza o scumpire totala de 7,82%.

In aria serviciilor, cel mai mult au crescut preturile pentru transportul CFR (2,93%), urmate de serviciile de apa, canal si salubritate (1,89%) si transportul urban (1,19%). Fata de septembrie anul trecut, cel mai mult s-a scumpit transportul CFR, cu 8,63%, urmat de transportul urban, cu 5,68%, si serviciile de telefonie, cu 5,12%; singurul care s-a ieftinit de atunci a fost transportul aerian, in total cu 4,19%.

“Datele publicate azi sugereaza ca efectele de runda a doua ale majorarii TVA in iulie se manifesta inca si ca va dura cateva luni pana ce ele vor fi complet absorbite”, comenteaza Eugen Sinca, analist in cadrul BCR.

“Dobanda-cheie ar putea ramane neschimbata pana in trimestrul I 2011, pentru ca apoi sa fie redusa cu pasi mici, pentru a sustine redresarea economica fragila. Un mediu politic stabil si o continuare a acordului cu FMI sunt elemente esentiale pentru acest scenariu”, adauga analistul.

In august, rata lunara a inflatiei a fost de 0,23%, conducand la o rata anuala de 7,58%. Desi a fost vorba de cea mai inalta rata anuala a inflatiei din august 2008 incoace, explicabila prin efectul majorarii TVA, cifrele au fost sub asteptarile analistilor, care aproximau o inflatie de 7,7%.

Prognoza curenta de inflatie a BNR este de 7,8% pentru sfarsitul anului si de 3,1% la sfarsitul anului viitor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună