Home Actualitate Legea privind Cetățile dacice din Munții...
Actualitate

Legea privind Cetățile dacice din Munții Orăștiei, atacată de Iohannis la CCR

Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la Legea privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri pentru protejarea acestora, pentru că încalcă mai multe articole din Constituție.

Legea privind Cetățile dacice din Munții Orăștiei, atacată de Iohannis la CCR
Legea privind Cetățile dacice din Munții Orăștiei, atacată de Iohannis la CCR · Foto: Business Magazin

Legea are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, precum și unele măsuri care vizează scoaterea din fondul forestier a terenurilor din zona de sit și zona de protecție a Cetăților dacice, procedura privind exproprierea unor terenuri aferente ansamblurilor și siturilor istorice și arheologice care fac parte din Cetățile dacice din Munții Orăștiei, respectiv preluarea în domeniul public județean a cetăților înscrise în inventarul domeniului public național.

„Prin modalitatea de reglementare și prin conținutul normativ al legii criticate, apreciem că aceasta contravine unor norme și principii constituționale”, afirmă Klaus Iohannis.

Șeful statului apreciază că legea supusă controlului de constituționalitate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

„Intenția inițială a legiuitorului în privința scoaterii definitive din fondul forestier național a fost concepută ca fiind limitată, în mod strict, la suprafețele de teren pe amplasamentul cărora se află Cetățile dacice din Munții Orăștiei, adică la zona de sit, nu și la zona de protecție. Norma criticată are în vedere <erenurile din fondul forestier național pe amplasamentul cărora se află zona de sit (zona 1) a Cetăților dacice din Munții Orăștiei și zona de protecție (zona 2)> (…)

O privire de ansamblu asupra problematicii scoaterii definitive din fondul forestier național a terenurilor împădurite aferente zonelor de sit și zonelor de protecție ale Cetăților dacice din Munții Orăștiei relevă următorul aspect: pornind inițial de la necesitatea eliminării unor arbori căzuți și a unor arbori bolnavi care ar fi urmat să cadă peste părți ale monumentelor istorice, situație susceptibilă a pune în mare pericol starea și integritatea monumentului, dar și siguranța turiștilor, se ajunge, prin utilizarea unei sintagme neclare, din perspectiva regimului de zonare, să fie scoasă din fondul forestier național o suprafață semnificativă ce poate însuma peste 335 ha de fond forestier, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național al Patrimoniului. Sintagma folosită, precum și lipsa de previzibilitate a legii criticate sunt susceptibile a crea confuzie asupra întinderii suprafețelor de teren ce urmează a fi scoase din fondul forestier național, fără plată și fără compensare, cu efecte mult mai întinse decât cele formal declarate în expunerea de motive”, potrivit sesizării.

De asemenea, Iohannis apreciază că legea încalcă art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din Constituție

„Parlamentul are competența de a reglementa, prin lege, relații sociale, economice, politice, dintr-un anumit segment al societății, cu caracter general, iar nu situația juridică a unui bun individual determinat. (…) Deși scopul urmărit de legiuitor, cel de conservare a siturilor arheologice din zona Cetăților dacice, este unul legitim, scoaterea din fondul forestier național în mod definitiv și fără plată sau compensare a zonelor de sit și mai ales, a celor de protecție în integralitatea lor, nu reprezintă o măsură adecvată și necesară atingerii scopului menționat. Parlamentul trebuie să reglementeze mecanisme de natură a permite realizarea scopului urmărit la standardul calitativ propus, fără a impune însă sarcini sau restrângeri excesive ale drepturilor individuale, indiferent de natura acestora. În condițiile în care o atare măsură are un impact negativ semnificativ asupra dezvoltării durabile și asupra echilibrului ecologic prin afectarea unui ecosistem natural, aceasta este una neadecvată și chiar excesivă.

Din aceste considerente, apreciem că, prin măsura prevăzută, legiuitorul a încălcat condiția constituțională de rezonabilitate a legiferării care decurge din principiul proporționalității garantat de art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât prevederile criticate, prin întinderea semnificativă a suprafeței de teren vizată, prin absența oricăror criterii obiective de etapizare sau delimitare a suprafețelor indispensabile pentru punerea în valoare a monumentelor, au ca efect juridic producerea unui dezechilibru între interesul public general reprezentat de conservarea siturilor aferente Cetăților dacice și interesele individuale ale persoanelor privind dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la un mediu sănătos”, adaugă președintele Iohannis.

„Vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri pentru protejarea acestora este neconstituțională”, încheie șeful statului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună