Home Actualitate Legea privind carantina și izolarea, pro...
Actualitate

Legea privind carantina și izolarea, promulgată de președintele Klaus Iohannis

Legea privind carantina și izolarea a fost promulgată, sâmbătă, de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, moment din care va începe să își producă efectele. „Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 18 iulie…

Legea privind carantina și izolarea, promulgată de președintele Klaus Iohannis
Legea privind carantina și izolarea, promulgată de președintele Klaus Iohannis · Foto: Business Magazin

Legea privind carantina și izolarea a fost promulgată, sâmbătă, de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, moment din care va începe să își producă efectele.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 18 iulie a.c., decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic (PL-x 418/07.07.2020)”, a transmis Administrația Prezidențială.

Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, însă odată ajuns la la Senat, proiectul de act normativ a născut numeroase controverse.

După zile întregi de dezbateri, senatorii juriști au stabilit următoarele reguli : izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive, precum și pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome suggestive.

Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locație declarată de acestea sau, după caz, în unități sanitare, precum și lista unităților sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu și proporțional cu situația pe care o determină. Trebuie să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranța persoanei și sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public și să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătății publice și imperativul respectării libertății persoanei.

Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menține riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locația declarată de aceasta.

Izolarea la domiciliu sau la locația declarată nu poate fi dispusă în situațiile în care informațiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere și rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unitățile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului”, au mai decis senatorii juriști.

În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locația declarată pe durata acesteia, deși a consimțit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcția de Sănătate Publică județeană sau a Municipiului București, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual.

Cei care nu respectă regulile de izolare ar urma să fie sancționați. La fel și cei care nu respectă regulile de carantinare. Cei care se întorc din țările ”roșii” trebuie să stea în carantină la domiciliu, iar, dacă nu au posibilitatea, vor fi plasați în spații ale statului. La fel și persoanele care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate.

Senatorii juriști au eliminat din lege toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

În plus, au stablit și ce se întâmplă cu copiii ai căror părinți se îmbolnăvesc de coronavirus și nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei. Părinții, medicul sau Direcția de Sănătate Publică (DSP) vor anunța serviciul de asistență socială care va monitoriza situația și, dacă e necesar, va lua măsuri pentru ca acei copii să fie îngrijiți temporar.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună