Legea prin care Instituția Prefectului din Giurgiu e transferată de la MAI, neconstituțională - surse
CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Klaus Iohannis privind Legea prin care clădirea Prefecturii județului Giurgiu este trecută din domeniul public al statului și din administrarea MAI în domeniul public al județului Giurgiu, au declarat surse din instituție.
Judecătorii CCR au admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Klaus Iohannis cu privire la Legea prin care clădirea Prefecturii județului Giurgiu este trecută din domeniul public al statului și din administrarea MAI în domeniul public al județului Giurgiu, au declarat surse din cadrul instituției pentru MEDIAFAX. Astfel, legea este neconstituțională.
Pe 25 iulie, șeful statului a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra acestei legi.
„Prin conținutul său normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum și art. 147 alin. (4) din Constituție”, arată președintele Iohannis în textul sesizării formulate la Curtea Constituțională, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale remis MEDIAFAX.
Klaus Iohannis argumentează că prevederile Codului civil arată că „bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale și invers se face în condițiile legii”.
Șeful statului mai susține că „bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităților administrativ-teritoriale în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a Guvernului”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro