Home Actualitate Legea consumatorului vulnerabil: Cine su...
Actualitate

Legea consumatorului vulnerabil: Cine sunt oamenii care vor putea beneficia de ajutorul pentru încălzire

Vești bune pentru milioane de români. Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată marți de Camera Deputaților. Legea, care a primit 281 voturi pentru, o abținere și niciun vot contra va merge acum la președintele Klaus Iohannis spre promulgare.

Legea consumatorului vulnerabil: Cine sunt oamenii care vor putea beneficia de ajutorul pentru încălzire
Legea consumatorului vulnerabil: Cine sunt oamenii care vor putea beneficia de ajutorul pentru încălzire · Foto: Business Magazin

Parlamentarii au votat să crească venitul mediu lunar până la care se acordă ajutorul de încălzire de la 810 la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și de la 1.445 la 2.053 lei în cazul persoanei singure.

Potrivit proiectului de lege adoptat marți, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:

a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1040 lei;
h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei și 1160 lei;
i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei și 1280 lei;
j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei și 1386 lei;
k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei și 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea de referință în funcție de sistemul de încălzire utilizat va fi stabilită de Guvern și nu va putea fi mai mică de:

a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
b) 500 lei/lună, pentru energie electrică;
c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Subvenția va fi decontată direct în prețul facturii.

Dacă legea va fi promulgată de președintele Iohannis, ar urma să fie aplicată de la 1 noiembrie.

„Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată! Am votat Pentru! Totodată, vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au înțeles cât de importantă este legea și au adoptat și amendamentele pe care le-am propus cu colega mea Raluca Turcan pentru ca legea să se aplice începând cu data de 1 noiembrie 2021”, a anunțat Virgil Popescu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună