Legea care majorează pedepsele pentru traficul și consumul de droguri a fost promulgată de Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri o lege care majorează pedepsele pentru traficul și consumul de droguri, precum și pentru incriminarea deținerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.
Legea adoptată de Parlament în are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.143/2000, precum și a Legii nr.194/2011, în sensul redefinirii noțiunilor de „substanțe aflate sub control național” și de „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracțiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum și al incriminării deținerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.
Astfel, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Totodată, fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Președintele României a formulat o cererede reexaminare asupra legii transmise spre promulgare, supunând atenției necesitatea adoptării unei reglementări coerente, clare și predictibile în materie, în deplin acord cu legislația europeană, bazată pe fundamentări temeinice asupra soluțiilor legislative propuse, precum și necesitatea analizării implicațiilor pe care unele dintre aceste modificări și completări legislative le presupun.