Lecții de realpolitik

Un ins grozav de deștept a remarcat următoarele: imediat după naștere suntem băgați într-o cutie, pe urmă suntem transportați, cu ajutorul unei cutii, spre o cutie mare care ne va adăposti copilăria. Suntem educați în cutii, lucrăm într-o cutie, ne deplasăm cu ajutorul unei cutii, ne concepem copiii într-o cutie, iar dacă pierim, suntem așezați într-o cutie. Și unul dintre cele mai prețioase sfaturi pe care ți le dă lumea este „think outside the box”, gândește în afara cutiei.
Mi-am adus aminte această istorioară în momentul în care am citit că însuși Beijingul a reacționat, surprinzător, cu rezerve la ipoteza Băncii Mondiale – de fapt o lecție de realpolitik.

Asta pentru că încadrarea Chinei în rândul țărilor dezvoltate ar impune o serie de măsuri puțin plăcute, dătătoare de bătăi de cap și născătoare de cheltuieli, cum ar fi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (China este pe primul loc în lume); ba ar mai trebui și reforme ale sistemului financiar, aplicate concesii comerciale sau chiar reforme economice și industriale. Nu este o practică nouă; în 2010, când chinezii primeau steluța de „cel mai mare exportator al lumii„, presa locală vorbea despre iresponsabilitatea teoriilor occidentale legate de responsabilitățile Chinei în lume (era vorba despre subevaluarea monedei, despre datoria externă americană, despre consumurile uriașe de energie sau despre responsabilitățile legate de schimbările climatice). Realpolitik, cum ziceam – oamenii își știu interesul și își joacă, cât mai bine, cărțile.

Să trecem în barca europeană, mânată de vântul campaniei electorale, și să remarcăm cât de lunatice par a fi partidele românești în abordare – sloganuri găunoase și jocuri naive de cuvinte, dar nimic pragmatic, imagini cu alură de Matrix, puternic modificate în Photoshop, dar nimic despre viitorul uniunii, despre câștigarea unui loc mai de soi în ochii și mințile europenilor, despre respect și dezvoltare socială.

Europa este în prezent o mare de interese mai mult sau mai puțin divergente, o sumă considerabilă de idiosincrazii dătătoare de mai multă sau mai puțină urticarie, cuprinse într-un proiect prea ambițios, aș spune, pentru vremurile pe care le trăim și oamenii care le populează. Avem de-a face cu demonstrații permanente de putere, există europeni „de drept„ și europeni de categoria a doua, îngăduiți, lipsiți de putere economică și de influență. O altă lecție de realpolitik.
În prezent cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă europenii este să renunțe la ipocrizie și să discute deschis problemele uniunii. În spatele jocurilor de putere se ascund tot timpul interese: Grecia, oaia neagră a uniunii, sfătuită cu cinism să își facă lecțiile sau să își vândă insulele, beneficiară a mai multor pachete de ajutorare de multe miliarde de euro, a derulat un program susținut de înarmare, cu principali beneficiari SUA, Germania și Franța. Și o bună parte din multele miliarde primite ajutor s-aum întors la nemți și francezi, pentru submarine, tancuri și altele asemenea; totul cu garnitura cuvenită de scandaluri de mită și corupție. Încă o lecție de realpolitik.

În privința românilor, deja mi se pare că a repeta poveștile cu banii europeni sau cu integrarea ar fi o dovadă de naivitate – politicienii par a fi abandonat total frâiele în favoarea birocraților de la Bruxelles și nu degeaba suntem socotiți lipsiți de influență. Gândirea „outside the box” a românului este ea însăși prizoniera cutiei neputinței noastre de a ne conduce și administra.

Vă propun un pictor american, John Bramblitt. În mod normal nu l-aș fi promovat, dar omul este orb. Repet, este orb și pictează. „Citește„ fețele sau obiectele cu mâinile, recunoaște vopseaua după textură și trasează contururile cu o vopsea specială, în relief. Este dovada vie că oamenii pot reuși, dacă vor.