Lecția teribilă pe care suntem pe cale să o învățăm din pandemia de coronavirus: săracii, și nu bogații, sunt cei mai afactati și chiar decimați de acest virus

Sistemul claselor britanice este, în cel mai rău caz, unul criminal, scrie The Guardian. Potrivit publicației britanice, bărbații care locuiesc în cele mai sărace comunități din Marea Britanie au, în medie, o speranță de viață mai scurtă cu 9,4 ani în comparație cu cei din cele mai bogate zone; pentru femei, diferența este de 7,4 ani. Iar pandemia de coronavirus este pe cale să se ciocnească cu acest motor al inegalității. Cei mai bogați se refugiază în luxoasele avioane private pentru a pleca în străinătate, în schimb, tot ce le rămâne de făcut celorlalți este să se plângă că asigurarea sănătate privată pe care o au deja întâmpină probleme, din moment ce Serviciul Național de Sănătate este deja depășit.

Între timp, armata de muncitori din Marea Britanie nu are de unde să se ascundă, nici măcar nu pot fugi de serviciul care le pune sănătatea în pericol. Șoferii Uber, curierii și livratorii, cei angajați în serviciul de curățenie: toți au locuri de muncă cu salarii mici, dar adesea, și familii pe care trebuie să le hrănească. Mulți vor simți că nu au de ales decât să continue să lucreze, în ciuda pericolului. În timp ce mulți angajați din clasa de mijloc se pot proteja singuri lucrând de acasă, rafturile din supermarketuri nu pot fi încărcate de la distanță și același lucru se aplică și la muncitorii din fabrici sau cei care fac curățenie.

Cei cu condiții de sănătate precară prezintă cel mai mare risc de a contacta coronavirusul și, din nou, impactul diferă în funcție de clasa socială. Cercetările anterioare realizate de British Heart Foundation au descoperit că cei din clasa muncitoare din nord-vestul Londrei au o rată a mortalității cauzată de bolile de inimă de peste trei ori mai mare decât Kensington și Chelsea. Conform Asthma UK, „astmul este mai răspândit în cadrul comunităților mai defavorizate, iar cei care trăiesc în zonele mai sărace din Anglia sunt mai predispuși să meargă la spital din cauza astmului.” De asemenea, diabetul este mult mai frecvent în rândul celor care trăiesc în sărăcie. 1,9 milioane de pensionari se află în pragul sărăciei: sănătatea lor va fi, în medie, mai precară decât a cetățenilor bogați de aceeași vârstă, ceea ce înseamnă că viața lor va fi semnificativ mai grea.

Știm că depresia și stresul slăbesc sistemul imunitar, iar cercetările sunt clare: cei cu venituri mici au șanse disproporționate să sufere de o sănătate mentală precară. Dieta săracă este un alt factor și unul cât se poate de puternic legat de sărăcie. Ce se va întâmpla însă în perioada pandemiei de coronavirus cu cei fără adăpost, cu nutriție proastă, cu sisteme imunitare mai slabe și lipsă de acces la o igienă bună, și cu cei 1,5 milioane de copii eligibili pentru mese școlare gratuite, de vreme ce sectorul de învățământ este închis temporar?
Cei bogați au grijă de ai lor, dar în fața acestei situații, pentru cei săraci nu putem ridica din umeri cu resemnare. Vor fi multe lecții groaznice de învățat din această pandemie: una este o lecție care ar fi trebuit învățată cu mult timp în urmă, că inegalitatea ucide. Un deceniu de austeritate și o ordine socială care privează milioane de cetățeni de o viață confortabilă, vor însemna multe alte decese în următoarele săptămâni și luni care ar fi putut fi evitate. „Hotărârea guvernului (britanic – n. red.) de a descoperi un vaccin pentru coronavirus trebuie să fie însoțită de un angajament reînnoit de abordare a sărăciei. Ca în fiecare criză, aceasta poate afecta cel mai rău clasele muncitoare. Acest lucru nu este inevitabil.”