Lecția pe care a primit-o un tânăr de 24 de ani de la un Rolex
„Eram foarte entuziasmat când am sosit. Am deschis cutia și imediat am fost cucerit de frumusețea acestuia”, spune tânărul Dennis Green, în vârstă de 24 de ani, într-un articol publicat de Business Insider, în care a povestit desppre revelația care…
„Eram foarte entuziasmat când am sosit. Am deschis cutia și imediat am fost cucerit de frumusețea acestuia”, spune tânărul Dennis Green, în vârstă de 24 de ani, într-un articol publicat de Business Insider, în care a povestit desppre revelația care i-a adus-o un ceas închiriat, un Rolex în valoare de 6.000 de dolari.
Spune că era convins că acest ceas avea să îi aducă numai bucurii, poate doar la simplul gând că purta 6.000 de dolari la mână.
Totuși, a realizat ulterior că primele impresii nu sunt tot, iar infatuarea în cele din urmă dispare. Povestește că a realizat că puțini se uită la ceea ce porți la mână – dacă nu le arăți obiectul intenționat. „Iar dacă porți un ceas scump, chiar vrei să te lauzi cu asta? Dacă începi să îl aduci în atenția tuturor celor pe care nu îi cunoști prea bine, nu te vor privi cu ochi buni.”
A realizat rapid că singurul motiv pentru care ar trebui să cumperi și să porți un ceas scump este fiindcă vrei – nu pentru că încerci să impresionezi pe cineva.
Când cheltui o astfel de sumă de bani pentru tine, nu ar trebui să îi cheltui decât pentru propria bucurie: „Nu purta un ceas de lux pentru prestigiu și statut pentru că nu va funcționa. Singurii care vor observa sunt deja experți. Iar dacă vorbești cu ei și nu ai habar despre specificațiile tehnice ale ceasului, vei arăta prostește”.