Lecția islandeză: ce putem învăța de la insula care s-a prăbușit și acum renaște

INSULA, UN FEL DE ACCIDENT GEOLOGIC CU ȘANSE REDUSE DE A SE MAI REPETA, EXISTĂ DE 18 MILIOANE DE ANI, DAR ESTE LOCUITĂ DE NUMAI 1.100 DE ANI. Islanda, un morman de lavă răsărit din adâncurile Atlanticului și care ar putea dispărea din nou, este numită cu afecțiune „Stânca” de către localnici. Tradițional, islandezii au fost fermieri și pescari înainte de a-și transforma țara într-un cazinou al capitalului global, cam pe la începutul mileniului.

Acum, islandezii au revenit la pescuit și vorbesc cu plăcere despre călătoria lor înapoi către normalitate financiară. Reporterii de la Spiegel au discutat cu un investitor, un ministru de finanțe și un pescar, pe lângă un economist și o expertă în relații și împletit, care consideră că Islanda „s-a regăsit”.

Perioada 2008-2011 este privită ca una dintre cele mai grave crize financiare din istorie. Foarte probabil, nicio țară nu a mai reușit să acumuleze sume atât de mari de bani pe cap de locuitor, numai pentru a fi pierdute din nou într-o perioadă și mai scurtă de timp.

Islanda, însă, cu o populație de numai 320.000 de persoane, a reușit ceea ce pare a fi cea mai rapidă recuperare.  Din 2011, PIB se află în creștere, cel mai recent cu o rată de 2%. În plus, salariile urcă, datoria națională este în declin, iar guvernul a plătit înainte de termen o parte din fondurile pe care le-a primit de la FMI în 2008. Este un semn de încredere.

Cum au făcut însă islandezii ceva ce alții par să nu reușească? Se poate învăța o lecție din experiența lor?

ECONOMISTUL. „La originile miracolului islandez s-a aflat Germania„, afirmă Ásgeir Jónsson, 43 de ani, în biroul său, în timp ce studiază mai multe diagrame. Toate arată căderi abrupte în toamna anului 2008, urmate de o revenire graduală în 2010. Dar de ce Germania? Lui Jónsson, în mod cert, îi face plăcere surpriza pe care o produce vizitatorilor săi.
Jónsson a fost economist-șef la Kaupthing Bank, una dintre cele trei bănci islandeze care s-au prăbușit peste noapte la începutul crizei, după ani de creștere fără precedent. Miliardele s-au evaporat instantaneu, în timp ce mii de deponenți și de investitori străini s-au temut că-și vor pierde banii.

Slujba lui Jónsson a dispărut de asemenea, iar în noul său timp liber fostul economist a scris cartea „De ce Islanda? Cum una dintre cele mai mici țări țări din lume a devenit cea mai  mare victimă a crizei financiare”.

Banii din Germania sunt cei care au invadat Islanda după ridicarea restricțiilor asupra sectorului bancar în anii ‘90, afirmă Jónsson. Germania este și în prezent cel mai mare creditor al țării. În 2010, băncile germane aveau de recuperat 20 de miliarde de euro din Islanda. „Germania are o slăbiciune pentru Islanda. Chiar și Wagner a împrumutat din legendele noastre pentru operele sale„, a spus Jónsson, care acum lucrează ca profesor de economie în capitala Reykjavik.

Numărul turiștilor germani s-a situat în 2012 la 65.000, pe locul al treilea după cei din SUA și vizitatorii din Marea Britanie.
Revenirea rapidă a Islandei a depins de o serie de măsuri la care Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, s-a referit ulterior cu formularea „să faci o Islandă„. Krugman, un admirator al recuperării impresionante a insulei, a recomandat o serie de politici similare și altor țări aflate în criză. Regulile ar fi în mare ca băncile cu probleme să fie lăsate să se prăbușească, moneda să fie devalorizată dacă este proprie, să fie introduse măsuri de control al capitalului și să se evite încercările de plată a datoriilor externe.

Rețeta pare extremă și așa a și fost. În timp ce în Irlanda statul a pompat zeci de miliarde de euro în bănci ca acestea să-și poată plăti creditorii, în Islanda populația a votat împo-triva unei astfel de situații în două referendumuri diferite. Au considerat că nu trebuie să plătească ei pentru lăcomia investitorilor atrași de dobânzile mari ale băncilor islandeze.
Jónsson dă doar din cap, obosit, când este întrebat dacă se simte vinovat. Afirmă că a fost printre puținii care au avertizat asupra situației înaintea crizei. Acum, însă, este încântat de oportunitățile țării sale, aceleași pe care le-a avut întotdeauna.
„Oameni care nu se feresc de muncă. O democrație sănătoasă. O populație educată. Turism. Resurse naturale, precum energia eoliană, hidro și geotermală. Și pescuit. Ce am fi fără pescuit?„, se întreabă retoric economistul.