Home Actualitate Lecția învățată la Davos: ordinea mondia...
Actualitate

Lecția învățată la Davos: ordinea mondială veche bazată pe reguli internaționale este o iluzie care se destramă accelerat, iar locul îi este luat de noua eră în care marile puteri fac ce vor

Președintele SUA Donald Trump este un om care poate face și des­face crize. Pentru el, acest lucru face parte din „The Art of the Deal“ (Trump, 1987). Criza groen­landeză este cel mai bun exemplu. Dacă insista cu anexarea Groenlandei, un teritoriu autonom aparținând Danemarcei, la SUA și cu pedep­sirea europenilor care i se împotriveau, risca să piardă acordul de comerț cu UE.

Lecția învățată la Davos: ordinea mondială veche bazată pe reguli internaționale este o iluzie care se destramă accelerat, iar locul îi este luat de noua eră în care marile puteri fac ce vor
Lecția învățată la Davos: ordinea mondială veche bazată pe reguli internaționale este o iluzie care se destramă accelerat, iar locul îi este luat de noua eră în care marile puteri fac ce vor · Foto: Business Magazin

Președintele SUA Donald Trump este un om care poate face și des­face crize. Pentru el, acest lucru face parte din „The Art of the Deal“ (Trump, 1987). Criza groen­landeză este cel mai bun exemplu. Dacă insista cu anexarea Groenlandei, un teritoriu autonom aparținând Danemarcei, la SUA și cu pedep­sirea europenilor care i se împotriveau, risca să piardă acordul de comerț cu UE.

Pentru că s-a retras, are un „deal“ pentru Groenlanda – care se pare că-i oferă SUA drept de decizie asupra bogățiilor naturale de acolo și întărește rolul insulei în securitarea nordului – și rămâne și cu acordul de comerț cu UE. Dacă amenințările lui au fost doar un joc la cacialma sau le-ar fi pus în practică, doar el știe. Până la urmă, Trump este cel mai puternic politician al lumii, iar SUA sunt cea mai mare putere econo­mică, tehnologică și militară a lumii. Iar Trump o conduce și vrea s-o „facă din nou măreață“.

Prin discursul său de la Davos, Elveția, prin înșiruirea realizărilor sale pentru americani ca președinte, Trump a adus America și pe sine în atenția întregii lumi. Așa cum toată lumea devi­ne un pic americană când se uită la filme ameri­cane despre americani și America, așa și la Davos toată lumea, care aștepta răspunsurile americane la noile probleme ale omenirii, a fost un pic americană prin discursul lui Trump des­pre America. Problema în acel discurs a fost că realizările din SUA au fost puse în opoziție cu politicile economice, din energie, din apărare, privind asistența socială și emigrația greșite ale Europei.

O parte din discurs a fost despre SUA versus Europa și agresiv la adresa Canadei și chiar a țării gazdă a Forumului Economic Mondial, Elve­ția. În general, declarațiile bombastice și spectacolele de la întâlnirile politice ale lui Trump sunt adresate publicului său. Ediția din acest an a WEF de la Davos a fost de fapt un spectacol mai mare al discursurilor. Iar din cele ale liderilor care i-au făcut opoziție lui Trump reiese că vechea ordine mondială a apus, locul ei riscând să fie luat de legea celui mai puternic sau de haos. „Puterile mijlocii trebuie să acțio­neze împreună pentru că dacă nu suntem la masă, suntem în meniu“, după cum a declarat premierul Canadei Mark Carney, câștigătorul neoficial al votului pu­bli­cului din lumea occidentală.

El crede că națiunile puternice se folosesc de forța lor economică pentru a obține ce vor și că puterile mijlocii acceptă ceea ce li se oferă, „se întrec în a se conforma cât mai bine“. „Marile puteri“ sunt adesea definite ca țări cu locuri permanente în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite – China, Franța, Rusia, Marea Britanie și SUA – care-și etalează dominația lor economică și militară în lume, explică BBC.

Puterile mijlocii, precum Canada, Austra­lia, Argentina, Coreea de Sud și Brazilia, sunt na­țiuni care exercită o influență mare în poli­tica mondială, chiar dacă economiile lor sunt mai mici. În discursul său, Carney a spus că lumea se află „în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții“. „Marile puteri au început să utilizeze ca arme integrarea economică, tarifele ca pâr­ghie, infrastructura financiară ca factor de coer­ciție, lanțurile de aprovizionare ca vulnerabili­tăți care trebuie exploatate“, a spus el.

„Canada a fost printre primele care au auzit semnalul de alarmă“ că geografia și alian­țele istorice nu mai garantează securitatea sau prosperitatea. Trump mai aruncă în public une­ori ideea că SUA se pot extinde prin agăugarea unui nou stat, Canada. La Davos, și Carney a vorbit despre țara sa ca model de urmat pentru alții, dar nu în opoziție cu alte state, și a insistat pe parteneriatele pe care aceasta le are cu alte țări și pe ce poate oferi lumii. Carney și-a scris singur discursul cu care a cucerit lumea. A avut grijă să-și deschidă și să-și încheie discursul cu o poveste europeană cu un erou european bine­cunoscut din vremea comunismului, disidentul ceh Václav Havel.

Cu ochelari de aviator american la ochi, vorbind în engleză și apelând uneori la sarcasm, președintele Franței a avertizat la Davos asupra venirii unei „lumi fără reguli“ și a atacat planul lui Trump de a pune stăpânire pe Groen­landa. (Carney nu a menționat numele Trump și nici SUA în discursul său și a recunoscut că ordinea mondială veche bazată pe reguli a fost o iluzie.) Macron a asigurat că Europa nu va ceda în fața agresorilor și nu se va lăsa intimidată și că își va apăra suveranitatea și statul de drept.

El a apărat multilateralismul, slăbit de actuala ordine în care „legea celui puternic pare să domine“, și a făcut apel la o Europă independentă deoarece aceasta a rămas în urmă și este prea „naivă“ din punct de vedere ecomomic. Spre deosebire de canadianul Carney, președintele francez i s-a adresat direct lui Trump, cu care este de acord în unele privințe, cum ar fi Siria. L-a invitat la cină la Paris. Și a sugerat că vrea să redeschidă legăturile cu Moscova.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a vorbit și ea despre o independență mai mare a Europei în vremuri în care Washingtonul promovează o politică externă expansionistă care fragilizează alianța transatlantică. „Șocurile geopolitice pot – și trebuie – să devină o oportunitate pentru Europa. Și din perspectiva mea, schimbările cutremurătoare prin care trecem astăzi sunt o oportunitate, de fapt, o necesitate pentru construirea unei forme noi de independență europeană“, a afirmat șefa CE.

O diferență majoră față de discursul critic la adresa europenilor al lui Trump, Ursula von der Leyen a spus că îi „consideră pe americani nu doar aliați, ci și prieteni“. Ea a avut, de altfel, un ton conciliator la adresa SUA. Concluzia Ursulei a fost că „Europa trebuie să accelereze eforturile pentru independență – de la securitate la economie, de la apărare la democrație. Treaba este că lumea s-a schimbat pentru totdeauna. Și noi trebuie să ne schimbăm odată cu ea.“

Conciliant a fost și premierul Germaniei Friedrich Merz, care a spus că „Europa nu trebuie să se grăbească să reteze relațiile transatlantice“. I-a fost ușor să zică acest lucru deoarece el a vorbit după ce Trump a asigurat că nu va folosi forța pentru a obține Groenlanda și că nu va impune taxe vamale țărilor care i se împotrivesc, una din acestea fiind Germania. „Noi, europenii, noi, germanii, știm cât de prețioasă este încrederea pe care se bazează NATO. În era marilor puteri, și SUA depind de această încredere. Este avantajul lor concurențial decisiv, și al nostru.“

Și el a avertizat asupra destrămării cu mare rapiditate a ordinii internaționale vechi odată cu reîntoarcerea erei marilor puteri. Merz a menționat Rusia și atacurile ei asupra Ucrainei, dar și China, care-și întărește poziția printre superputerile lumii în timp ce SUA au probleme serioase în rolul de lidership global.

„Am intrat într-o epocă a politicii marilor puteri. Ordinea internațională din ultimele trei decenii – ancorată în dreptul internațional – a fost întotdeauna imperfectă. Astăzi, însăși fundamentele sale au fost zdruncinate… O lume în care contează doar puterea este un loc periculos“, a declarat premierul german. „Mai întâi pentru statele mici, apoi pentru puterile mijlocii și, în cele din urmă, pentru cele mari. Nu spun asta cu ușurință. În secolul al XX-lea, țara mea, Germania, a mers pe acest drum până la sfârșitul său amar. A tras lumea într-o prăpastie de unde nu se mai vedea lumina.“

Referitor la Europa prezentului, cancelarul a atras atenția că doar 10% din propunerile din planul Draghi pentru îmbunătățirea competitivității UE au fost implementate. Planul Draghi conține propuneri considerare esențiale pentru a face UE relevantă pe plan economic și tehnologic pe scena internațională. Merz a mai spus că guvernul său lucrează la a face Germania „competitivă din nou“.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună