Lavrov se declară încrezător. Rusia, aproape de un acord după ce UE și SUA au făcut promisiuni
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că Națiunile Unite l-au informat despre promisiunile scrise ale SUA și UE de a elimina obstacolele din calea exportului de cereale și îngrășăminte rusești.
Lavrov a declarat că a primit angajamente în acest sens de la secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unei reuniuni în marja summitului G20 din Bali, Indonezia.
Rusia se plânge de mult timp de blocaje în calea exporturilor sale agricole, chiar dacă acestea nu sunt vizate direct de sancțiunile occidentale. Kremlinul a declarat că reînnoirea acordului din Marea Neagră, care a permis reluarea exporturilor de cereale ucrainene în iulie – și care urmează să expire sâmbătă – depinde de rezolvarea acestei probleme.
“Secretarul general a vorbit despre promisiunile scrise pe care i le-au făcut SUA și UE. Acolo sunt afirmate bune intenții, iar dacă acestea sunt puse în aplicare, atunci toate obstacolele din calea cerealelor și îngrășămintelor rusești vor fi înlăturate“, a declarat Lavrov reporterilor, conform agenției Reuters.
“Suntem asigurați de secretarul general al ONU că toți operatorii economici implicați în lanțurile de aprovizionare cu îngrășăminte și cereale rusești primesc semnale liniștitoare că nu vor fi supuși sancțiunilor dacă vor coopera la punerea în aplicare a acordurilor comerciale cu cerealele noastre“, a adăugat el.
Aceste promisiuni au vizat intrarea navelor rusești în porturile europene și a navelor străine în porturile rusești, furnizarea de asigurări la tarife normale și eliminarea restricțiilor asupra unei bănci de stat rusești sancționate care finanțează sectorul agricol, a precizat Lavrov.
“Sper că aceste promisiuni vor fi îndeplinite. Cel puțin secretarul general al ONU mi-a dat asigurări sub jurământ că aceasta este o problemă prioritară pentru el“.
Cerealele și îngrășămintele rusești nu sunt vizate în mod direct de sancțiunile occidentale, dar Moscova se plânge de luni de zile că acestea sunt efectiv restricționate deoarece sancțiunile limitează accesul la porturi, finanțare și asigurări.
În pofida problemelor, Lavrov a declarat că Rusia a exportat deja 10,5 milioane de tone de cereale, în principal grâu, din care 60% au mers în Asia și 40% în Africa.