Laura Țeposu: Contribuția la binele celorlalți poate fi o sursă fantastică de energie
CEO și cofondator • Libris.ro Cifră de afaceri (2020): 65,6 mil. lei • Număr de angajați: 122 Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie: Am conștientizat cât de multe lucruri avem și nu știm că le…
CEO și cofondator • Libris.ro
Cifră de afaceri (2020): 65,6 mil. lei • Număr de angajați: 122
Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie:
Am conștientizat cât de multe lucruri avem și nu știm că le avem. Am învățat să mă bucur de lucruri simple în aparență, dar împlinitoare în esență.
Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:
Am pus siguranța pe primul plan, atât din punctul de vedere al sănătății, cât și din perspectivă de business. Anul trecut a fost despre consolidare pe toate planurile.
Cum mi-am menținut colegii motivați în ultimul an:
Am încercat să creăm un cadru de siguranță fizică și psihologică, deoarece aceasta a reprezentat principala nevoie a majorității anul acesta. Am încercat să fim flexibili acolo unde a fost posibil și să rămânem conectați unii cu alții, atât cât permite tehnologia să susțină o conexiune reală.
Work from home sau de la birou?
Depinde foarte mult de munca pe care o faci și de context. Pentru mine personal funcționează mai bine munca de la birou, deoarece mă ajută să delimitez fizic și mental spațiul muncă/familie. Dar consider că flexibilitatea este binevenită, atât din perspectiva programului, cât și a spațiului de muncă, atunci cand tipul activității îți permite. Atunci când există autodiosciplină, poti obține un echilibru bun între zona personală și cea profesională.
Locul din care îmi iau energia necesară depășirii unei crize:
Din interior. Recunoștința este sursa mea de energie. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit bun în viața: familie, sănătate, oamenii frumoși din jurul meu.
Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:
Am văzut mulți oameni în jurul meu care în această perioadă au lăsat la o parte propriile temeri și nevoi, chiar punându-se în pericol câteodată, s-au mobilizat și i-au ajutat pe cei din jurul lor. Contribuția la binele celorlalți poate fi o sursă fantastică de energie. Iar eroii mei nu au neapărat notorietate și sunt mai mulți, motiv pentru care mi-ar fi greu să nominalizez pe cineva. Dar pandemia a scos la iveală și multă umanitate și bunătate.
Putere vs. feminitate:
Dacă vorbim despre puterea interioară a cuiva, vorbim despre libertate, bucurie și încredere, iar puterea vine din alinierea a ceea ce ești în interior cu ceea ce vrei să proiectezi în exterior. Adevărata putere a fiecăruia este unică și nu invadează spațiul altcuiva, nimeni nu este mai slab deoarece eu sunt mai puternic. Dimpotrivă, iradiază și îi contaminează pe cei din jur. Puterea adevărată este atât masculină, cât și feminină, doar modul de exprimare diferă.