Lasati-i pe copii sa vina la mine
Presedintele Traian Basescu a imprumutat saptamana trecuta de la premier impulsul de a anunta la Bucuresti decizii de politica externa surprinzatoare pentru cancelariile occidentale, de asta data intr-o problema la fel de sensibila ca si prezenta romaneasca in Irak, desi nu la fel de actuala.
Presedintele Traian Basescu a imprumutat saptamana trecuta de la premier impulsul de a anunta la Bucuresti decizii de politica externa surprinzatoare pentru cancelariile occidentale, de asta data intr-o problema la fel de sensibila ca si prezenta romaneasca in Irak, desi nu la fel de actuala. Discursul presedintelui prin care i-a instiintat pe elevii olimpici basarabeni ca Romania a propus Republicii Moldova sa intre impreuna in UE nu a fost o noutate decat pentru cine nu a vrut sa citeasca printre randuri comportamentul lui Basescu si semnalele care au venit dinspre Cotroceni in aceasta privinta de-a lungul vremii.
Totusi, in aceasta categorie nu a intrat, cel putin oficial, ambasadorul UE la Bucuresti, Jonathan Scheele, care a putut sa reactioneze abia dupa cateva zile, manifestandu-si surprinderea. Limbajul politicos al lui Scheele (nu am idee unde a discutat domnul Basescu aceasta cu colegi de-ai mei de la Comisia Europeana sau cu alte state membre) a lasat sa se vada, pe de o parte, ingrijorarea Bruxellesului ca romanii s-au apucat sa faca deja invitatii pentru o masa la care inca nici nu s-au asezat bine, pe de alta parte usoara iritare ca declaratiile-soc in materie diplomatica incep sa se transforme intr-un obicei la Bucuresti. Pe de alta parte, nici institutiile UE nu stau prea bine la capitolul predictibilitate diplomatica, dupa decizia Parlamentului European de saptamana trecuta intr-un subiect delicat: adoptiile internationale.
Parlamentarii europeni au somat Bucurestiul sa autorizeze aceste proceduri acolo unde este cazul, lasand sa se vada efectele unui puternic lobby – respectiv ale unei dezinformari, dupa cum a numit-o baroana Emma Nicholson, un puternic avocat al moratoriului din 2001 de stopare a adoptiilor externe.