Lăsați biroul, munca de acasă este viitorul. Adevărat sau fals?

Autorii recidivează cu această carte după ce au lansat “Rework”, o carte în care explică minimalismul pe care îl văd necesar în afaceri: planificarea nu e esențială, investitorii externi nu sunt utili, iar concurența ar fi mai bine să fie ignorată.  Același minimalism revine și în “Remote”, unde autorii descriu, din experiența personală, faptul că munca de acasă, a lăsa angajații să își gestioneze timpul cum doresc și a elimina complet sau parțial deplasările și cheltuielile inutile reprezintă următorul pas în cultura organizațională.

Într-o manieră accesibilă oricui, acompaniați de caricaturi pe alocuri, autorii iau în discuție pe rând avantajele lucrului de acasă, dezavantajele lucrului la birou și beneficiile pentru compania care alege să meargă în direcția muncii de acasă. Abordarea nu este extremistă, în sensul că cei doi autori nu sunt apostolii eliminării complete a sediilor de companii și a biroului, ci predică mai degrabă un echilibru între cele două și acceptarea ideii că unii angajați chiar s-ar descurca mai bine și ar fi mai eficienți dacă ar fi lăsați în pace.

Pivotul transferului de la munca la birou la munca acasă ar fi tehnologia, care în ziua de azi permite diverse tipuri și formule de comunicare, inclusiv video, în timp real și transfer de date și documente în moduri foarte simple. Dincolo de văz și auz, deci, simțurile sunt opționale în muncă. Premisa: “Birourile au devenit producătoare de întreruperi. Un birou aglomerat este asemenea unui robot de bucătărie: îți face ziua bucățele. Un sfert de oră acum, zece minute mai încolo, douăzeci de minute aici, cinci minute dincolo. Fiecare segment e ocupat cu o teleconferință, o ședință, altă ședință sau vreo altă întrerupere instituționalizată inutilă”. O generalizare discutabilă.

Cartea a fost lansată la puțin timp după ce Marissa Mayer, șeful Yahoo, a interzis angajaților să lucreze de acasă. Ultimele pagini ale cărții le-am citit în drum spre birou, în metrou, și nu am avut nicio secundă senzația că munca la birou e “nașpa” (folosesc termenul încercând să mă mulez pe tonul cărții). Chiar și înainte să termin de citit aveam în minte o suită de argumente și contraargumente, oarecum deranjat de generalizările de la care pornesc autorii în pledoarie. Nu am să mă lansez, însă, într-un discurs legat de acest subiect. Dezbaterea, așa cum zic și autorii, este prezentă în spațiul public de câțiva ani și argumente solide sunt de ambele părți. Ce fac eu, însă, când citesc o carte legată de cultură, scrisă de autori străini, este să mă întreb dacă s-ar potrivi în România.

Legat de “Remote” mi-am adus aminte o idee din “Psihologia poporului român”, colecție de studii și eseuri ale lui Constantin Rădulescu-Motru. Acolo, autorul scria în 1904, deci înainte de fractura comunistă, că românii sunt individualiști și indulgenți în ceea ce privește autoevaluarea, dar au un suflet “gregar” în societate și în muncă.

“Imităm ca oile faptele din jurul nostru și nu arătăm o energie decât când suntem în grup. La război ne luptăm voinicește, fiindcă acolo suntem umăr la umăr, dar la munca profesională suntem neglijenți, fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama datoriei sale proprii”, postula Rădulescu-Motru. În acest context, biroul se suprapune cu munca. Iar dacă biroul devine opțional, munca, sau calitatea ei, nu devine și ea opțională?

Jason Fried, David Heinemeier Hansson – “Remote – Biroul este opțional”, Editura Publica, București, 2014