Lars Wiechen, partener coordonator consultanță financiară, Deloitte România: "Stoicismul și arta fericirii în mediul profesional"

Dorința. În termeni simpli, disciplina dorinței ne învață ce este rezonabil să ne dorim și ce nu. Aceasta pornește de la a înțelege că unele lucruri ne stau în putere, iar altele, nu (dihotomia controlului). Oamenii își doresc cu ardoare recunoaștere, statut social, bogăție și promovare fără a realiza că aceste dorințe sunt în afara sferei lor de control. Stoicii fac referire la aceste condiții ca indiferente. Spre exemplu, să spunem că urmează să fiți promovat și considerați în mod rezonabil că veți avansa datorită anilor de experiență, a performanței impecabile și a bunelor relații cu clienții, colegii de muncă și superiorii dumneavoastră.

Probabil ați avut multe nopți nedormite înainte de ziua deciziei și momentul în care teama de a nu fi promovat devine o realitate marchează o prăbușire a întregii lumi construite pe ideea de a avansa. O abordare stoică, în schimb, vă va permite un somn liniștit, pregătit fiind indiferent de rezultat și știind că ați făcut tot ceea ce v-a stat în putere. Promovarea depinde de prea multe variabile, precum persoanele cu care concurați pentru noul post, percepția șefului dumneavoastră sau politica de la birou. Și, deși sună neplăcut, universul nu se pliază pe dorințele noastre și nu o va face niciodată. Paroxismul acestei atitudini stoice este acceptarea voluntară, numită și amor fati. Bineînțeles că puteți influența deciziile legate de promovarea dumneavoastră prin implicarea la birou și încercarea de a-i impresiona pe cei din jur, dar niciodată nu le veți controla alegerile. Gândiți-vă la lucrurile pe care le faceți pentru a obține aprobarea acestor oameni. Nu le faceți din plăcere, ci ele reprezintă un mod de a vă satisface propriile ambiții. În cuvintele lui Epictet: „Dacă trebuie vreodată să îți transformi voința dincolo de controlul tău pentru a impresiona pe cineva, fii sigur că ți-ai distrus întregul scop în viață“ (Enchiridion, 23).

Acțiunea. Disciplina acțiunii ne învață cum să ne comportăm în lume, acționând prin prisma unei griji față de ceilalți. Aceasta presupune că trebuie să facem ce este corect în privința relațiilor și comunităților noastre, înțelegând că suntem doar o mică parte a unei structuri mult mai mari. În acest sens, ar trebui să fiți înțelept, pragmatic și drept când interacționați cu ceilalți. În același timp, fiți conștient că nu toate acțiunile vor avea întotdeauna rezultatul așteptat (amor fati). Poate ați sacrificat mult timp lucrând la un proiect important, dar clientul dumneavoastră se retrage brusc din pricina unei lipse de fonduri de la compania-mamă. S-ar putea să fiți dezamăgit gândindu-vă la acest eveniment și la consecințe, dar este evident că decizia clientului a fost în afara controlului dumneavoastră. Merită oare să demisionați sau să depuneți mai puțin efort în proiectele următoare? Sigur că nu! Un stoic acceptă că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna conform așteptărilor. Scopul final nu ar trebui să însemne laudă sau glorificare, ci a face ceea ce credeți că e corect. Bucurați-vă în mod altruist de acțiunile drepte și nu neapărat de ceea ce rezultă din ele. Încercați o detașare de ceea ce doriți să se întâmple și nu vă lăsați copleșit de frustrare și de circumstanțe externe. Așa cum spune Marcus Aurelius: „Bunăstarea celor obsedați de glorie se leagă de modul în care sunt priviți de ceilalți, bunăstarea celor care iubesc plăcerea se leagă de sentimente, dar numai cei care au parte de o înțelegere adevărată caută bunăstarea în acțiunile lor“ (Marcus Aurelius, Meditații 6.51).

Acceptarea. Tocmai când credeați că stoicismul nu poate cuprinde alte aspecte ale vieții în principiile sale, iată că există și disciplina acceptării. Odată înțelese dorința și acțiunea, acum intrăm în zona gândirii. Disciplina acceptării ne învață ce este rezonabil sau nu să gândim, ne ajută să vedem lucrurile așa cum sunt, dincolo de dihotomia bine-rău care nu reflectă întotdeauna realitatea complexă pe care o navigăm.
De câte ori vi s-a întâmplat să răspundeți impulsiv la un e-mail pe care l-ați perceput ca fiind agresiv? După ce ați reflectat asupra faptului, de câte ori ați regretat că ați răspuns impulsiv? Un stoic va face întotdeauna un pas înapoi și va examina primele sale impresii asupra unei situații, lăsând loc rațiunii și evitând reacții emoționale pripite. E-mailul agresiv este un fapt în afara controlului dumneavoastră, deci nu reprezintă un motiv de grijă.
Reacția dumneavoastră este cea care stabilește de fapt dacă a avut loc un rău. „Când ești distras de un factor extern, acesta nu este singurul care te deranjează, ci și modul în care te gândești la acesta. Și poți scăpa de aceste gânduri într-o clipă“ (Marcus Aurelius, Meditații, 8.47).
Este suficient să analizăm o singură disciplină (ca să nu mai vorbim de toate trei) pentru a înțelege că stoicismul nu este simplu de aplicat în viața cotidiană. Totuși, beneficiile pragmatismului său sunt incontestabile, aceste principii ghidându-ne gândurile și acțiunile spre o viață profesională mai liniștită și împlinită.
Cel mai încurajator aspect este responsabilizarea individuală prin preluarea controlului asupra emoțiilor, gândurilor și acțiunilor proprii, indiferent de circumstanțe externe. „Judecați obiectiv, în prezent – acționați fără egoism – în prezent – acceptați toate evenimentele din prezent – în acest moment. Doar de asta avem nevoie“ (Marcus Aurelius, 9.6).