La un pas de miliardul de euro business în 2023, Porsche România anunță un nou director alături de Brent Valmar
Andreas Burgholzer i s-a alăturat lui Brent Valmar la conducerea companiei începând din luna martie a acestui an, înlocuind-ul pe David Gedlicka, care a fost numit CEO în cadrul Volkswagen Financial Services Slovacia.
Andreas Burgholzer i s-a alăturat lui Brent Valmar la conducerea companiei începând din luna martie a acestui an, înlocuind-ul pe David Gedlicka, care a fost numit CEO în cadrul Volkswagen Financial Services Slovacia.
Cu o experiență de peste 12 ani în cadrul grupului Porsche, Andreas Burgholzer vine la Porsche România din poziția de finance manager în cadrul SIVA Portugalia, filială a concernului Porsche Holding Salzburg.
Porsche România a rulat anul trecut afaceri de 4,58 mld. lei sau 927 mil. euro, în creștere cu aproape 30% față de 2022. Aceasta este cea mai bună performanță în ceea ce privește cifra de afaceri în lei, iar în 2007, atingea nivelul de 1 miliard de euro cifră de afaceri.
„Andreas Burgholzer a fost implicat de-a lungul timpului în unele dintre cele mai complexe procese de preluare și integrare a noilor piețe, în sectoarele de activitate Retail și Wholesales ale Porsche Holding Salzburg, contribuind activ la succesul operațiunilor din cadrul tuturor subsidiarelor în care a activat. Sunt convins că expertiza sa va aduce plus valoare și în plan local, și va contribui la consolidarea poziției de lider a Porsche România pe segmentul auto. Împreună vom pune în practică inițiative ample, care vor menține compania pe direcțiile sale de dezvoltare strategică, pregătindu-ne, în același timp, pentru provocările viitoare ale industriei și pentru tranziția completă spre electromobilitate“, a declarat Brent Valmar, director general, Porsche România.
Andreas Burgholzer și-a început cariera în cadrul grupului Porsche Holding Salzburg în anul 2012, ca Finance Project Manager la Porsche Inter Auto Polonia, jucând un rol cheie în succesul preluării activităților de retail din această regiune. Ulterior, a ocupat poziții strategice în structurile de Finance Management ale mai multor companii din grupul Porsche, cu responsabilități în zona de supervizare a activităților financiare, fuziuni și achiziții, integrare și dezvoltare de noi segmente. El a avut o contribuție determinantă în îndeplinirea obiectivelor grupului, grație vastei sale experiențe în domeniile managementului financiar și integrării și consolidării de noi piețe.
În 2024, Porsche România continuă dezvoltarea strategică în toate sectoarele de activitate, cu focus pe segmentul de mașini electrice și soluții de electromobilitate, vizând transformarea parcului auto local prin promovarea celor mai avansate tehnologii, cu impact minim asupra mediului înconjurător.
Porsche România în primul trimestru al anului curent a înregistrat peste 6.000 mașini înmatriculate, reprezentând o creștere de 13,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Segmentul de vânzare a mașinilor electrice urmează, de asemenea, un trend ascendent, fapt dovedit de numărul în creștere de înmatriculări realizate. Astfel, procentul de mașini electrice al Porsche România din total înmatriculări este în prezent de 4%, cu 1.852 de mașini înmatriculate în 2023. Portofoliul Porsche România numără în prezent 10 modele electrice, lucru care dovedește interesul sporit și ofensiva puternică a companiei spre viitorul electric. Până în 2025, portofoliul de mașini electrice al Porsche România va fi completat cu modele noi, precum Cupra Tavascan sau Skoda Elroq.
O activitate specială, asupra căreia Porsche Romania și concentrat cu precădere eforturile în ultimii ani, a fost promovarea și câștigarea de poziții de piață pentru marca MOON POWER, care livrează stații de încărcare și soluții electrice, iar din 2022 oferă și sisteme integrate de panouri fotovoltaice, cu tot ce implică acestea: vânzare, instalare și mentenanță. Pentru anul 2024, Porsche România și-a propus livrarea a peste 450 stații de încărcare tip hypercharger, cu puteri de la 75kW la 400kW, o inițiativă ce vine să susțină ofensiva companiei în sectorul electromobilității, și să consolideze planurile de a pune la dispoziția clienților săi cât mai multe mașini electrice.