Home Actualitate La mica intelegere
Actualitate

La mica intelegere

Aflata in plina ascensiune dupa razboiul de independenta din anii 1991-1995, industria turistica din Croatia ar putea fi afectata de amploarea pe care le-au luat economia subterana, evaziunea fiscala si serviciile hoteliere semilegale.

Aflata in plina ascensiune dupa razboiul de independenta din anii 1991-1995, industria turistica din Croatia ar putea fi afectata de amploarea pe care le-au luat economia subterana, evaziunea fiscala si serviciile hoteliere semilegale.  

Dupa razboi, orasul Dubrovnik, cea mai prestigioasa destinatie turistica a Croatiei, a fost reconstruit. Hotelurile au fost restaurate si si-au recapatat spendoarea de altadata. Intreaga coasta a Marii Adriatice a fost impanzita de nenumarate vile si hoteluri. Nu este de mirare ca incasarile din turism au ajuns la 6 miliarde de euro, aproximativ 20% din PIB-ul tarii. Economia subterana, unde se crede ca lucreaza 100.000 de persoane, diminueaza valoarea incasarilor din turism, potrivit estimarilor, cu 20-25%.

Multi dintre micii operatori de turism actioneaza ilegal. Sau, daca sunt formal inregistrati, nu declara toti turistii pentru a evita plata taxelor. „In timpul verii, comportamentul unor persoane care ofera cazare e de-a dreptul rusinos. De exemplu, se aduna la statia de autobuz si trag de maneca turistii pentru a-i convinge sa se cazeze in casele lor“, a explicat Tonci Skvrce, de la oficiul de turism din Dubrovnik. „Abordarea agresiva ii pune uneori in situatii neplacute pe turisti“, a continuat acesta.

Analistii spun ca economia subterana a ajuns la 15 procente din PIB-ul Croatiei, care a crescut anul trecut cu 4,3%, pana la 40 de miliarde de dolari, datorita cresterii investitiilor, turismului si exporturilor. Anul trecut guvernul a promis sa reduca economia subterana, reintroducand politia financiara pentru a controla plata taxelor si a altor obligatii. Autoritatile turistice din Dubrovnik au si ele un plan de reducere a economiei subterane. „Intentionam sa divizam proprietarii spatiilor de cazare private in sase sectoare ale orasului, pe care sa le afisam pe un monitor in statia de autobuz, astfel incat turistii sa poata alege sa se cazeze legal“, a explicat Tonci Skvrce.

Monitorul va indica cat de departe de mare este fiecare casa, astfel incat turistii sa nu fie gresit informati. Ar putea indica de asemenea hotelurile sau casele unde se mai gasesc locuri. „Este o idee originala si sper ca da roade. Inspectoratul de stat si politia sunt chiar multumite“, a declarat Skvrce.

Croatia are in jur de 50.000 de mici hotelieri inregistrati, fiecare oferind pana la 20 de paturi. Unii cetateni straini care detin case pe coasta Marii Adriatice ofera de asemenea cazare, dar nu intotdeauna legal. „Proprietarii straini pur si simplu isi inchiriaza casele, predand cheile turistilor si pretinzand ca acestia sunt prieteni sau rude. Proprietarii nici macar nu sunt prezenti“, a spus Zelimir Kramaric, de la Ministerul Turismului. In viitor inspectorii vor cere ca proprietarii sa fie prezenti in timp ce se verifica la fata locului daca oaspetii sunt inregistrati legal, a declarat Kramaric. Cei care nu sunt prezenti ar putea fi amendati, asa cum ar putea fi in situatii similare si cetatenii croati.  El a precizat ca cei care vor dori sa functioneze legal, atat croati, cat si straini, vor primi stimulente financiare din partea statului.

Reducerea economiei subterane este foarte importanta pentru Croatia si din perspectiva aderarii la UE, ce se asteapta sa aiba loc in anul 2010. Bruxelles-ul va dori ca guvernul sa includa economia subterana in estimarile de PIB cand se va discuta despre cheltuirea fondurilor structurale. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună