La loc comanda pentru fuziunea marilor bănci grecești
Fuziunea dintre Bancpost și Banca Românească a fost deocamdată oprită, ca efect al deciziei autorităților elene de a suspenda procesul de fuziune dintre Eurobank și National Bank of Greece, instituții care urmează să fie recapitalizate separat, alături de celelalte două mari bănci din Grecia - Alpha Bank și Piraeus Bank.
Instituția care se ocupă de recapitalizarea băncilor elene, Fondul de Stabilitate a Sistemului Bancar, ar putea decide reluarea fuziunii, în funcție de desfășurarea evenimentelor. Deocamdată, agenția Fitch estimează că o repornire a fuziunii s-ar putea dovedi dificilă, având în vedere mărimea băncilor implicate, respectiv faptul că împreună ar forma o instituție cu active de 184 mld. euro, mai mari decât PIB elen. Or, exact disproporția între niște active bancare supradimensionate și un PIB în scădere a fost la originea recentei crize financiare din Cipru.
Cele patru mari bănci elene au termen de finalizare a recapitalizării până la finele lunii aprilie, în condițiile în care necesitățile cumulate de finanțare estimate de banca centrală a Greciei depășesc 40 mld. euro. NBG și Eurobank au nevoie cumulat de 15,6 mld. euro pentru consolidarea ratei de adecvare a capitalului.