La 38 de ani coordonează activitatea întregii structuri de vânzare a Generali Asigurări
Daniela Pene coordonează, din 2014, activitatea întregii structuri de vânzare, formată din agenți, brokeri, bănci și leasing, a Generali Asigurări, cât și a departamentului de marketing. Pene a absolvit în 1998 Academia de Studii Economice din București, specializându-se în marketing,…
Daniela Pene coordonează, din 2014, activitatea întregii structuri de vânzare, formată din agenți, brokeri, bănci și leasing, a Generali Asigurări, cât și a departamentului de marketing. Pene a absolvit în 1998 Academia de Studii Economice din București, specializându-se în marketing, și și-a construit o carieră de 15 ani în domeniul asigurărilor, din care ultimii nouă ani în poziții de conducere în cadrul Generali Asigurări.
Potrivit ei, printre principalele sale realizări se află crearea unor echipe din rândul cărora s-au ridicat alți manageri. Una dintre cele mai decizii a fost asumarea responsabilității asupra vânzărilor companiei, în condițiile în care strategia acesteia este axată pe vânzarea de asigurări nonauto. „Este o misiune dificilă, în condițiile unei piețe precum cea din România, dominată de asigurările auto.“