Home Actualitate Klaus Iohannis a câștigat alegerile prez...
Actualitate

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. Ponta l-a felicitat pentru victorie

Candidatul PSD la Președinție, Victor Ponta, l-a felicitat, duminică seara, pe Klaus Iohannis pentru victoria din turul doi al alegerilor prezidențiale.

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. Ponta l-a felicitat pentru victorie
Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. Ponta l-a felicitat pentru victorie · Foto: Business Magazin

UPDATE: ORA 09.00: Numărul alegătorilor prezenți la urne luați în calcul la această centralizare a fost de 11.369.607, din care 9.758.885 înscriși în copiile de pe listele electorale permanente. Numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare candidat: Klaus Iohannis – 6.126.024 (54,66%); Victor Ponta – 5.081.479 (45,33%).

“Le mulțumesc românilor care au venit la vot. Poporul are întotdeauna dreptate”, a spus Ponta.

“Ne vom face datoria față de țară. Așa cum acceptăm noi rezultatul, sper că îl vor accepta și cei care vor să protesteze”, a adăugat premierul, referindu-se la manifestanții din Capitală și din alte orașe care au ieșit în stradă ca să solicite prelungirea programului de votare pentru diaspora.

Anterior, vicepremierul Liviu Dragnea spusese că scorul este strâns și că, din evaluările PSD, Victor Ponta a câștigat alegerile la o diferență mică de număr de voturi.

“Cum ne-am ridicat după referendumul din 2012, așa trebuie să mergem mai departe”, a mai spus Ponta.

Conform numărătorii paralele a ACL, după numărarea voturilor din 50% dintre secții, Iohannis a obținut 56,26% din voturi, iar Victor Ponta – 43,40%.

Vicepremierul Liviu Dragnea a prezentat și rezultatele numărătorii paralele efectuate de PSD, care după numărarea voturilor din 95% de secții arată un scor de 53% la 47% în favoarea lui Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a obținut cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale potrivit datelor a două exit-poll-uri comandate de televiziunile de știri, alte două îl dau drept câștigător pe Victor Ponta, iar ultimul estimează egalitate.

Sondajele la ieșirea de la urne au fost realizate de SOCIOPOL, IRES, CSCI și CURS – Avangarde.

SOCIOPOL pentru Antena 3: Ponta – 50,90%, Iohannis – 49,10%

IRES pentru Digi 24: Ponta – 49,10% , Iohannis – 50,90%

CSCI pentru RTV: Ponta – 50,72% , Iohannis – 49,28%

CURS – Avangarde pentru TVR: Ponta – 48,50% Iohannis – 51,50%

Agenția de Rating Politic (ARP) pentru Realitatea TV: Victor Ponta – 50%, Klaus Iohannis – 50%.

După primul tur de scrutin, cele mai exacte exit poll-uri s-au divedit a fi cele ale IRES și SOCIOPOL, iar cel mai departe de realitate a fost cel al ARP.

Urnele s-au deschis în România la ora 07.00 și s-au închis la orele 21.00.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună