Kievul anunță că va importa suficient vaccin pentru a împiedica un eventual focar de poliomielită
Ministrul ucrainean al Sănătății Aleksandr Kvitașvili a anunțat joi, la o zi după ce OMS a confirmat două cazuri de copii bolnavi de poliomielită, că Kievul depune eforturi pentru a importa suficient vaccin cât să împiedice apariția unui eventual focar, relatează AP în pagina electronică.
Kvitașvili a anunțat că Ucraina urmează să primească aproximativ 1,2 milioane de doze de vaccin, printr-un program UNICEF finanțat de către Canada.
Oficiali din domeniul sănătății au avertizat Ucraina în legătură cu un risc sporit de apaiție a unui focar, din cauza nivelului scăzut de vaccinare, în contextul în care doar jumătate dintre copii au fost imunizați, anul trecut, împotriva unor boli ca poliomielita.
Furnizarea vaccinului a fost afectată de corupție și ineficiență, iar numeroși părinți se opun vaccinării din cauza unor temeri cu privire la procedură.
OMS a confirmat cele două cazuri de poliomielită în regiunea Carpatia, care are frontiere comune cu România, Ungaria, Slovacia și Polonia.
Însă Agenția a apreciat că riscul răspândirii poliomielitei în alte țări este scăzut.