Kelemen: Proiectul de autonomie va fi, din august, în dezbatere publică
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că proiectul statutului de autonomie a Ținutului Secuiesc va fi lansat, în august, într-o dezbatere publică "bine gândită și foarte profundă”, atât cu societatea românească, cât și cu cea maghiară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“În ceea ce privește proiectul de autonomie, suntem în discuții cu colegii de la PCM. Există o formă care a fost dată la tradus din limba română în cea maghiară, fiindcă proiectul a fost scris în limba română”, a declarat, sâmbătă, la Chiuruș, județul Covasna, Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, va urma o discuție în interiorul UDMR, după care proiectul va fi lansat în dezbatere publică, pe parcursul lunii august.
“Dezbaterea publică va dura, deoarece nu este un proiect care poate fi explicat într-o săptămână sau într-o zi, și nici nu trebuie. Trebuie o dezbatere publică foarte bine gândită și foarte profundă, atât cu societatea românească în ansamblul ei, cât și cu cea maghiară. Nu pot să spun când se va termina această dezbatere, vorbim totuși despre un proiect foarte important”, a afirmat președintele UDMR.
El a adăugat că nu trebuie creată impresia că proiectul este foarte ușor de acceptat, mai ales că este cunoscută percepția societății românești cu privire la această inițiativă.
“Nu trebuie să creăm impresia că este ceva foarte simplu, ceva ușor de acceptat, deoarece știm care este percepția societății despre o astfel de inițiativă, care sunt reținerile, dar și motivele pentru o astfel de inițiativă din partea comunității maghiare, iar aceste aspecte trebuie explicate”, a spus Kelemen Hunor, precizând că nu a discutat cu partenerii de guvernare despre acest subiect.
În iunie, președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susținea că proiectul statutului de autonomie a Ținutului Secuiesc ar trebui să cuprindă cinci elemente importante, între care autonomia fiscală și drepturile românilor din zonă, afirmând că aceste drepturi nu vor fi îngrădite prin statut.