Kaufland România a făcut un program de sprijin pentru fermieri în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, care să-i ajute pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului de articole
Retailerul german Kaufland, liderul pieței de comerț modern, a făcut un program de sprijin pentru fermieri în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, cea mai mare cooperativă din România, cu peste 1.000 de membri, prin care garantează sprijinul producătorilor locali mici de fructe…
Retailerul german Kaufland, liderul pieței de comerț modern, a făcut un program de sprijin pentru fermieri în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, cea mai mare cooperativă din România, cu peste 1.000 de membri, prin care garantează sprijinul producătorilor locali mici de fructe și legume. Obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar și colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului de articole.
,,Producătorii locali mici au în continuare nevoie de susținere, mai ales într-o perioadă în care toată economia e pusă la grea încercare. Ne dorim să fim alături de ei, căutând mereu soluții noi să îi susținem să se dezvolte”, a declarat Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internațional pentru calitate și siguranță (Global G.A.P.), respectă standardele de prospețime Kaufland și se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume și fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse românești.
Pentru acest proiect, Kaufland va susține 237 de fermieri și producători mici de pe teritoriul întregii țări, înscriși în Cooperativa Țara mea, și va colecta de la aceștia peste 9000 de tone de fructe și legume. Programul se desfășoară în sezonul de legume și fructe din România, în perioada mai – octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung.
Pentru anul 2021, în faza inițială a programului, au fost incluse cinci articole principale, iar planul pentru anul următor constă în mărirea cantităților și diversificarea portofoliului de produse. Cantitățile menționate reprezintă aproximativ 30% din cantitatea necesară de produse pe sezon, iar pentru restul articolelor se colaborează cu alți furnizori locali. Suprafața contractată în program este de circa 150 de hectare.