Home Actualitate Katy Perry, cântăreața cu cele mai mari...
Actualitate

Katy Perry, cântăreața cu cele mai mari venituri din ultimul an

Katy Perry, deși nu a ținut prima pagină a ziarelor și nici nu a vândut la fel de multe albume ca unele dintre rivalele sale, a depășit-o pe Taylor Swift în topul cântărețelor care au obținut cele mai mari venituri în ultimul an, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes, publicat miercuri.

Katty Perry, în vârstă de 31 de ani, a obținut 135 de milioane de dolari în ultimele 12 luni, grație turneului ei mondial “Prismatic” și contractelor de publicitate încheiate cu două companii de produse cosmetice, Coty și CoverGirl, informează Reuters.

Cel mai recent album lansat de Katty Perry, intitulat “Prism”, s-a vândut în 4 milioane de copii după lansarea lui în 2013, iar artista americană și-a petrecut cea mai mare parte a acestui an susținând concerte în turneul de promovare a acelui material discografic.

Cântăreața Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, ocupă la mare distanță locul al doilea, cu venituri estimate la 80 de milioane de dolari, în pofida vânzărilor de 8,6 milioane de copii vândute ale albumului ei de succes “1989” și a turneului mondial de promovare a acestuia.

Trupa rock britanico-americană Fleetwood Mac ocupă locul al treilea, cu 59,5 milioane de dolari, deși doar doi dintre cei cinci membri ai săi sunt femei. Cu toate acestea, revenirea în formație a veteranelor Stevie Nicks și Christine McVeigh a reprezentat cheia succesului de care s-a bucurat această trupă, care a susținut în ultimul an un turneu extrem de profitabil, intitulat “On With the Show”.

Lady Gaga se află pe poziția a patra, cu venituri de 59 de milioane de dolari – o sumă mult mai mică față de performanța ei din 2011, când a ocupat primul loc în acest top, cu venituri de 90 de milioane de dolari, impulsionate de numeroase articole în presă, ținute vestimentare scandaloase și prestații scenice spectaculoase.

Beyonce, ocupanta primului loc în topul din 2014, a coborât pe poziția a cincea, cu venituri de 54,5 milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine plătite femei din industria muzicală în 2015 este completat de cântărețele Britney Spears (31 milioane de dolari), Jennifer Lopez (28,5 milioane de dolari), Miranda Lambert (28,5 milioane de dolari), Mariah Carey (27 milioane de dolari) și Rihanna (26 milioane de dolari).

Forbes a realizat acest clasament după estimarea veniturilor înainte de plata taxelor, pe o perioadă de 12 luni, între iunie 2014 și iunie 2015, luând în calcul vânzările de discuri, de bilete pentru concerte, de produse conexe comercializate în timpul turneelor și contractele de publicitate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună