Home Actualitate Kaspersky Lab preconizează schimbări maj...
Actualitate

Kaspersky Lab preconizează schimbări majore în amenințările cibernetice

Experții Kaspersky Lab consideră că în 2016 vom vedea o schimbare semnificativă în metodele de spionaj cibernetic. În primul rând, va fi o schimbare dramatică în modul în care sunt structurate și operate amenințările cibernetice de tip APT. Echipa de…

Kaspersky Lab preconizează schimbări majore în amenințările cibernetice
Kaspersky Lab preconizează schimbări majore în amenințările cibernetice · Foto: Business Magazin

Experții Kaspersky Lab consideră că în 2016 vom vedea o schimbare semnificativă în metodele de spionaj cibernetic. În primul rând, va fi o schimbare dramatică în modul în care sunt structurate și operate amenințările cibernetice de tip APT. Echipa de experți preconizează o scădere a atacurilor “persistente” și o creștere a programelor malware rezidente în memorie, fără fișier, care reduc urmele lăsate asupra sistemului infectat și evită astfel, detecția.

Previziunile Kaspersky sunt bazate pe expertiza membrilor GReAT (Global Research and Analysis Team), formată din 42 de experți de top în securitate, provenind din toată lumea. Fiecare membru și-a adus contribuția.

“Pentru industria de securitate IT se anunță un alt an cu evenimente care ne pun la încercare”, a declarat Marco Preuss, Head of European Research Center, la Kaspersky Lab, în deschiderea evenimentului. “Credem că, împărtășind informații și previziuni cu colegii noștri din industrie, precum și cu guvernul, cu instituții de aplicare a legii și cu organizații din sectorul privat, împreună vom reuși să preîntâmpinăm obstacolele care ne așteaptă.”

De asemenea, se va vedea o creștere a refolosirii programelor deja existente, mai degrabă decât investiții în noi programe de bootkit, rootkit și programe malware personalizate.

Va crește numărul “mercenarilor” cibernetici, pentru că tot mai multe părți sunt interesate să obțină câștiguri din atacuri online. Este de așteptat ca aceștia să-și ofere expertiza în domeniul atacurilor oricui dispus să plătească și să vândă terților interesați acces digital la informații despre victime cunoscute, ceea ce poate fi denumită o ofertă  tip “serviciu de acces la informații”.

Amenințările pentru utilizatori vor crește, de asemenea, în complexitate. Potrivit experților, atacurile de tip ransomware (care urmăresc să solicite o răscumpărare) se vor dezvolta cu troieni bancari și vor ajunge și în alte zone, cum ar fi dispozitivele cu OS X. În plus, sisteme alternative de plată ca ApplePay și AndroidPay, precum și bursele vor deveni tot mai des ținte pentru atacuri cibernetice financiare.

În 2015, experții Kasperksy Lab au constatat o creștere a fenomenului de DOXing, care presupune atacuri de expunere în public și șantaj, pentru că toată lumea, de la hackeri activiști la state, a adoptat metoda dezvăluirii de fotografii personale, informații, liste de clienți și coduri, pentru a-și umili victimele. Din păcate, compania se așteaptă ca această practică să crească exponențial în 2016.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună