Jurnalul unui faliment. Unde au ajuns activele colosului Termoelectrica? Oameni cu ștate vechi în industrie au preluat rămășițele celui mai mare faliment din industria energetică locală
Termoelectrica a fost înființată în anul 2000 în urma hotărârii guvernului privind reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate CONEL. La momentul respectiv, Termoelectrica avea aproape 30.000 de salariați și 19 sucursale: Arad, Bacău, Borzești Onești, Brașov, Brăila Chișcani, București, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Mureș, Oradea, Paroșeni, Pitești, Ploiești, Rovinari, Suceava, Timișoara…
♦ Lichidarea Termoelectrica a fost cel mai mare proces de restructurare din energia locală, multiplele procese de divizare diminuând până la extincție importanța fostului mamut energetic. Câteva active însă, prin procese de vânzare succesive marcate de discounturi generoase, au ajuns tot la oameni cu ștate vechi în energie ♦ Termocentralele Doicești și Borzești au fost cele mai importante două active vândute. Ce planuri au noii proprietari?
Termoelectrica a fost înființată în anul 2000 în urma hotărârii guvernului privind reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate CONEL. La momentul respectiv, Termoelectrica avea aproape 30.000 de salariați și 19 sucursale: Arad, Bacău, Borzești Onești, Brașov, Brăila Chișcani, București, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Mureș, Oradea, Paroșeni, Pitești, Ploiești, Rovinari, Suceava, Timișoara și Turceni. Timp de zece ani societatea a fost mereu divizată, proces prin care s-au înființat marile complexuri energetice din bazinul Olteniei, Turceni, Rovinari și Craiova, Electrocentrale București și altele. Toate aceste societăți au fost fost înființate prin preluarea unei părți din patrimoniul Termoelectrica, care a rămas din ce în ce mai săracă. În 2003, gigantul intră în lichidare și dizolvare voluntară ca urmare a imposibilității realizării obiectului principal de activitate, producerea de energie.
„Printr-o procedură transparentă și competitivă a fost selectat în calitate de lichidator al societății Asocierea formată din Mușat & Asociații – Restructuring & Insolvency SPRL și Mușat & Asociații Sparl“, se arată pe site-ul Ministerului Energiei, instituție care nu a răspuns la întrebările ZF legate de soarta celor mai importante active din portofoliul defunctei Termoelectrica.
Termocentralele Doicești și Borzești sunt cele mai importante două active vândute.Potrivit informațiilor transmise de Mușat & Asociații – Restructuring & Insolvency S.p.r.l., cele mai importante două active rămase după toate procesele de divizare au fost Termocentrala Doicești și Termocentrala Borzești. Ce s-a întâmplat cu aceste două active?
„Centrala Termoelectrica Doicești, situată în Aleea Sinaia nr. 18, Doicești, județul Dâmbovița, valorificată în bloc, ca activ nefuncțional în baza Procesului-verbal al Adunării creditorilor nr. 642/20.12.2018 (publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 24355/20.12.2018) prin care a fost aprobat Regulamentul de vânzare și Caietul de sarcini întocmite de lichidatorul judiciar. Termocentrala Doicești a fost adjudecată în cadrul licitației publice din data de 30.08.2019 de către Geco Garden Pub S.r.l. la prețul de 5.140.500 euro (fără TVA), contractul de vânzare în formă autentică încheindu-se în data de 13.09.2019“, spun reprezentanții Mușat & Asociații – Restructuring & Insolvency. Acesta nu a fost însă nici primul proces de vânzare a activelor de la Doicești și nici ultimul. Astfel, în 2014 activele de acolo erau preluate de compania European Energy Communications SRL la prețul de 60,89 milioane lei (13,8 milioane euro). La acel moment, firma European Energy Communications SRL era deținută de European Communications SRO, înregistrată în Cehia și controlată de Kateryna Lysenko, cetățean ucrainean domiciliat în Kiev. După licitație însă, European Energy Communications nu a plătit niciun ban, a intrat în faliment, astfel că licitația a fost reluată la un preț mult mai mic. Geco Garden Pub este însă o companie cu activități în domeniul imobiliar, deținută de Radu Marius Gheorghe. Potrivit informațiilor din presă, Radu Marius Gheorghe ar fi fratele lui Gabriel Gheorghe, un fost partener de afaceri al primarului Adriean Videanu, fost ministru al economiei, dar și parener de afaceri cu fostul primar al Clujului Sorin Apostu.
De la Geco Garden Pub, Termocentrala Doicești, a trecut însă la un nou acționar, și anume la omul de afaceri clujean Teofil Mureșen, cel care deține grupul E-INFRA, fostul Electrogrup, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente și servicii pentru domeniul energetic.
„Ca urmare a experienței de la Câmpia Turzii, unde Nova Power & Gas (companie membră a grupului E-INFRA) a promovat conceptul de site mixt format din centrală pe gaz și centrală fotovoltaică, am demarat căutările pentru alte locații în țară, pentru un al doilea proiect în același concept“, spun reprezentanții Nova Power & Gas. Potrivit acestora, primele discuții cu proprietarii terenului de la Doicești, Geco Garden Pub, au avut loc la începutul anului 2019. „A urmat studiul pentru racord la Transgaz și la celelalte utilități. Primul document angajant între Nova Power & Gas și Geco Garden Pub a fost semnat în mai 2021. În decembrie 2022, a fost preluat întregul site al fostei centrale, Nova Power & Gas devenind proprietar unic al site-ului și deținător al tuturor activelor aflate în proces de demolare. Nova Power & Gas se angajează să livreze site-ul liber de construcții și gata de începere a lucrărilor pentru noua centrală în decembrie 2023.“
Nouă centrală menționată de reprezentanții Nova Power & Gas va fi chiar prima centrală nucleară cu reactoare modulare livrate de americanii de la NuScale. Planul este ca până la finalul acestui deceniu la Doicești să fie montate 6 module nucleare NuScale, cu o capacitate totală de 462 MW, care ar crea 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții și 2.300 de locuri de muncă în producție.
La vremuri noi, aceiași oameni
Un alt mare activ al defunctei Termoelectrica care a ajuns tot în portofoliul unor oameni cu vechi conexiuni cu sectorul energetic este și Termocentrala Borzești.
„Centrala Termoelectrica Borzești, situată în Str. Fântânele nr. 16, Mun. Onești, Județul Bacău, valorificată în bloc, ca activ nefuncțional în baza Procesului-verbal al Adunării creditorilor nr. 146/06.03.2019 (publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4854/07.03.2019) prin care a fost aprobat Regulamentul de vânzare și Caietul de sarcini întocmite de lichidatorul judiciar. Termocentrala Borzești a fost adjudecată în cadrul licitației publice din data de 18.11.2019 de către Infinite Gas Development S.r.l. la prețul de 5.625.000 euro (fără TVA), contractul de vânzare în forma autentică încheindu-se în data de 19.12.2019“, mai spun reprezentanții Musat & Asociatii – Restructuring/Insolvency. Între timp, Infinite Gas Development s-a transformat în Electrocentrale Borzești, compania fiind deținută la rândul ei de RNV Infrastructure. Mai departe, în spatele RNV Infrastructure se află Marius Eduard Ciucu, cel care a administrat afacerile Green Energy. Acestă companie a făcut parte din clubul original al băieților deștepți din energie, grupare care la începutul anilor 2000, sub protecția PSD și a fiecărui partid politic care a ajuns la guvernare, a cumpărat energie de la producătorii români de stat, sub costuri, pentru a o vinde ulterior la profituri istorice. În cazul Green Energy, compania a avut conexiuni cu Complexul Energetic Turceni, dar și cu Hidroelectrica.
Printre acționarii RNV Infrastructure se numără și Doru Voicu, fost secretar de stat în ministerul economiei, în perioada mandatului lui Adriean Videanu. Doru Voicu a fost și director de dezvoltare al CEZ România, cehii având la un moment dat intenția de a prelua chiar termocentala de la Borzești. Doru Voicu nu a putut fi contactat pentru detalii suplimentare.
„Sumele obtinute din valorificarea celor două termocentrale au fost distribuite către creditorii Termoelectrica, conform Planului de distribuire nr. 2, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2275/04.02.2020, cu respectarea prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență“, au mai precizat reprezentanții Musat & Asociatii – Restructuring/Insolvency.
30.000 de angajați avea Termoelectrica la momentul înființării, în anul 2000. 19 sucursale formau fostul colos energetic.
În 2014, activele de termocentralei Doicești erau preluate de către compania European Energy Communications SRL la prețul de 60,89 milioane lei (13,8 milioane euro). La acel moment, firma European Energy Communications SRL era deținută de European Communications SRO, înregistrată în Cehia și controlată de Kateryna Lysenko, cetățean ucrainean domiciliat în Kiev. După licitație însă, European Energy Communications nu a plătit niciun ban.
Printre acționarii care dețin acum fosta termocentrală Borzești se numără Marius Eduard Ciucu, cel care a administrat afacerile Green Energy. Acestă companie a făcut parte din clubul original al băieților deștepți din energie, grupare care la începutul anilor 2000.
Indirect, printre noii acționari ai termoecntralei Borzești se numără și Doru Voicu, fost secretar de stat în ministerul economiei, în perioada mandatului lui Adriean Videanu. Doru Voicu a fost și director de dezvoltare al CEZ România, cehii având la un moment dat intenția de a prelua chiar termocentala de la Borzești.