Jurilovca, studiu de caz. Cum a ajuns o comună cu numai 4.000 de locuitori să fie numită ”capitala Dobrogei”
Aproape 150.000 de persoane au participat în acest an la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca. 30.000 de mașini au intrat în mica localitate, primăria a oferit gratuit 50.000 de porții de borș de pește, iar pe scenă, într-un concert spectaculos…
Aproape 150.000 de persoane au participat în acest an la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca. 30.000 de mașini au intrat în mica localitate, primăria a oferit gratuit 50.000 de porții de borș de pește, iar pe scenă, într-un concert spectaculos de o ora și jumătate, a urcat cunoscutul artist Goran Bregovic.
Cum a ajuns o localitate care numară aproximativ 4000 de suflete să găzduiască – și mai ales să facă față – unui asemenea eveniment, cu un asemenea flux de oameni și, desigur, cu un asemenea invitat. Am pornit pe urmele poveștii care a transformat o comună cu nume exotic, până nu demult necunoscută publicului larg, în ”capitala Dobrogei” – căci așa a fost numită, după festival, pe rețelele de socializare.
Jurilovca, studiu de caz. Jurilovca, să fie clar!
Undeva, la aproape distanță egală de Constanța și Tulcea (mai aproape de Tulcea), un indicator din drumul national te trimite undeva, spre colinele calme ale Dobrogei de Nord, în direcția mării. ”Jurilovca”. Sună aspru, dar sună și armonios.
Drumul saltă peste o cale ferată, șerpuiește larg peste camp, apoi se îndreaptă cuminte și merge paralel cu laguna Razim Sinoe. Plăcuța din Jurilovca e scrisă în română și în rusă, căci mulți dintre locuitori sunt lipoveni, și mai apoi e și-un panou albastru cu un soare la apus – sigla turistică a comunei. Ca să-ți fie clar unde ai ajuns.
Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro