Jumatate de dicton: <br/>unul pentru toti

Demisia lui Adrian Nastase din functia de partid si de la sefia Camerei Deputatilor, pana nu demult asa de dorita de toti opozantii lui, a parut sa nu mai multumeasca acum pe nimeni. Actuala putere a fost in cel mai bun caz reticenta (premierul Tariceanu s-a marginit sa constate ca pe intelectualul Nastase „l-au dat afara Vanghelie, Mihalache si altii ca acestia“), avand in vedere ca de aproape un an, politicienii Aliantei s-au chinuit fara succes sa-l doboare pe fruntasul PSD din conducerea Camerei.

„Grupul de la Cluj“ din PSD, care ar fi trebuit probabil sa se bucure cel mai mult, a constatat ca indepartarea lui Nastase din prim-planul vietii de partid nu e, asa cum scontasera ei, doar inceputul unui proces de reconstructie morala a PSD, ci singura incarnare a procesului respectiv.

Fidelii lui Nastase, deloc asa de putini incat sa excluda complet speculatiile despre eventuala constituire a unui nou partid in jurul sefului lor, vor lupta probabil pentru ca tavalugul epurarilor sa nu se extinda. Iar aceasta lupta e de asteptat sa alimenteze o viitoare campanie impotriva conducerii partidului, pornind de la teza lui Nastase: „Partidul e lipsit de busola, miauna putin cand e vorba de guvernare si se duce la Cotroceni dupa sfaturi“.

In fine, simplii membri ai PSD se pot intreba daca intregul scandal public si pierderea functiei de presedinte al Camerei (pentru ca acum PSD nu mai are prima sansa de a reocupa acest fotoliu) au meritat pana la urma. Caci scandalul n-a fost deloc unul de rand, punand in evidenta animozitati nebanuite si prilejuind refulari suburbane, cum a fost cea a senatorului Antonie Iorgovan – un vechi opozant public al fostului premier – pe care l-a acuzat ca ar fi constituit o „gasca“ pe criterii de „homosexualitate, masonerie si, nu in ultimul rand, infractionalitate“.

Sacrificarea lui Nastase a fost legitimata de cei care au cerut-o prin nevoia de curatare a imaginii partidului, incercand astfel sa puncteze „un nou capitol“ din ceea ce liderul Geoana numea odinioara „revolutia binelui“. Numai ca batalia de la Hotelul Confort din Otopeni a marcat reintrarea in scena a lui Ion Iliescu, care a preluat conducerea Consiliului de Onoare al PSD, blindat cu un argument ideologic imbatabil: „Acum, cand lumea a vazut luxul si huzurul in care traieste un lider social-democrat, PSD nu mai poate iesi in strada sa ceara voturile saracilor“.

Invalmaseala din jurul lui Nastase a trecut sub tacere un alt scenariu de autodafe, care prinsese contur o data cu debutul dezbaterilor din partid pe aceasta tema. Anuntat anterior in rol principal pe afisul confruntarii, adus alaturi de Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu a reusit subtil sa se faca nevazut, lasand toata nemultumirile sa se canalizeze doar spre cel dintai. Popescu a evitat sa iasa prea mult la lumina cu acuzatii la adresa liderilor, multumindu-se sa puna problema din alt unghi: „mai aveti nevoie de mine, pentru ca partidul acesta se tine cu bani“. 

Una peste alta, autocritica pe care PSD si-a administrat-o public a fost primita bine la nivelul socialistilor europeni, care si-au manifestat optimismul asupra continuarii reformei din partid – e drept, cu o rezerva: retragerea din prim-plan a lui Ion Iliescu.

In umbra disputelor publice, PSD a pierdut insa in ultima vreme la capitolul influentei in administratia locala, cel putin la nivelul Capitalei. Dupa demisiile fidelilor lui Dan Ioan Popescu din Consiliul General – care au dus la anularea oricarei posibilitati de presiune politica in CGMB – PSD a ramas si fara unul din cei doi primari de sector, Neculai Ontanu semnalizand spre PD, formatiune reputata pentru ospitalitatea fata de migratorii politici.