Judecătoare condamnată la închisoare cu executare pentru corupție
Judecătoarea ICCJ Maria David a fost condamnată, marți, de instanța supremă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de trafic de influență, după ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistrați.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a condamnat-o pe judecătoarea Maria David la câte patru ani de închisoare pentru ambele fapte de corupție imputate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv pentru cea din noiembrie 2009 și pentru cea din februarie 2012, când a fost organizat și flagrantul.
Instanța a mai stabilit ca Maria David să nu își poată exercita unele drepturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei de patru ani de închisoare.
Judecătorii ICCJ au mai obligat-o pe Maria David să îi restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, bani pretinși acestuia în schimbul promisiunii că îi va rezolva unele dosare aflate la instanțe.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro