Judecarea contestației lui Mihai Stoica, amânată: "Fac pușcărie degeaba"
Judecarea contestației privind anularea pedepsei primită de Mihai Stoica în dosarul transferurilor de jucători a fost amânată, vineri, de Curtea de Apel București, până la 23 mai, acesta spunând imediat după această decizie că face închisoare degeaba.
Curtea de Apel București (CAB) a decis să amâne judecarea contestației în anulare formulată de Mihai Stoica întrucât avocații acestuia au depus la dosar minuta unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) privind aplicarea prescripției penale. Potrivit acestei decizii, prescripția este o instituție autonomă, motiv pentru care magistrații o pot aplica în funcție de Codul penal – fie cel vechi, fie cel nou – în funcție de cel care îi este mai favorabil inculpatului.
Judecătorii CAB au decis să amâne discutarea acestei contestații pentru că motivarea deciziei ICCJ nu a fost publicată în Monitorul Oficial. La auzul acestei decizii, Mihai Stoica a ținut să precizeze că judecătorilor le este ușor să vorbească, însă el stă în pușcărie.
“Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă este ușor să amânați, dar eu fac pușcărie degeaba. (…) Am venit de la ora 6.00 dimineața, pentru ca dumneravoastră să amânați acum. E ușor de vorbit, însă eu stau la pușcărie”, a spus fostul manager general al echipei Steaua București.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro