Jucătorii online pe site-uri neautorizate pot face până la doi ani de închisoare
Persoanele care pariază utilizând platforme sau site-uri de jocuri de noroc neautorizate în România pot face închisoare de la 6 luni la 2 ani, potrivit lui Cristian Costea, partener la casa de avocatură Boștină&Associates.
Cornea a declarat însă, la seminarul “Piața jocurilor de noroc – încotro?”, organizat de ZF în colaborare cu Boștină&Associates, că deocamdată nu a fost nimeni pedepsit pentru astfel de infracțiuni. “Pe site-urile de jocuri de noroc se poate vedea dacă acestea sunt autorizate”, a spus avocatul. În România sunt 450.000 de oameni care joacă online, dar este dificil de arătat că o persoană a jucat pe un site neautorizat, potrivit lui Costea. Reprezentantul casei de avocatură susține că pentru reușita jocurilor de noroc online în România este nevoie de înființarea și autorizarea operatorilor de monitorizare și raportare. Un organizator de jocuri de noroc online nu poate funcționa în lipsa monitorizării. “Legea a lăsat o portiță în ceea ce privește monitorizarea jocurilor de noroc online. Legea spune că ar putea exista o autoritate de stat sau agenți economici din privat. Nu este clar cine va monitoriza jocurile de noroc online în România”, a mai spus el.