Jucător nou cu ștate vechi în industria vinului
După 30 de ani în industria vinului, Dan Muntean a renunțat la funcția de conducere a producătorului și distribuitorului britanic Halewood pentru a miza pe antreprenoriat. Își propune, cu noua firmă, care îi poartă numele, să producă vinuri proprii din recolta acestei toamne și importă deja o selecție de băuturi ce se vor găsi atât în retail, cât și în horeca. Investiția totală va depăși 2,5 mili…
„A fost o ambiție să lucrez în industria vinurilor și cred că vinul m-a ales pe mine în aceeași măsură în care eu l-am ales pe el. Am văzut lumina zilei la Jidvei, chiar în castelul de pe eticheta sticlei de vin; în acest castel, părinții mei au avut prima locuință de serviciu”, povestește Dan Muntean despre începuturile sale în această nișă. El este unul dintre executivii veterani din industria vinului, cu experiență de câteva zeci de ani în domeniu; în ultima perioadă a lucrat pentru compania britanică Halewood, care are o cifră de afaceri de circa 10 milioane de euro. „Se spune că sunt foarte puțini cei care, odată intrați în această industrie, o părăsesc, iar Domeniul Muntean este o nouă provocare, de care aveam nevoie după 30 de ani petrecuți în această meserie fabuloasă”, adaugă acesta despre decizia luată la finele anului trecut, de a părăsi compania Halewood.
Domeniul Muntean este, așadar, o afacere de familie, cu o echipă cu experiență în domeniu și care, înainte de toate, „iubește vinul și are o înțelegere profundă a pieței”, spune fondatorul. Noua companie înglobează atât propria sa viziune despre ceea ce poate și trebuie să facă pentru și cu vinul din România, cât și propriul stil de a face afaceri. Printre ambițiile sale legate de acest proiect se numără cea de a crea și de a distribui „vinuri cu personalitate, din soiuri alese cu grijă, care spun o poveste”. Fiind o afacere independentă, Dan Muntean a ales să colaboreze numai cu parteneri internaționali, „aidoma nouă, businessuri de familie, care iubesc vinul și pe care românii merită să îi «(de)guste»”.
Muntean consideră că România are un potențial viticol profitabil datorită condițiilor climatice diverse, tipuri de sol potrivite, o istorie a viței de vie „atât de interesantă, cu soiuri remarcabile”, dar și o poziționare geografică ideală. În acest sens, „pentru a putea controla calitatea vinurilor”, conform spuselor sale, se află în faza de finalizare a achiziției unei crame și a unei suprafețe de circa 70 de hectare de viță de vie în regiunea viticolă Dealu Mare. Producția de vinuri proprii va începe din recolta acestei toamne, punând în valoare atât soiuri tradiționale românești, precum Fetească Neagră, Tămâioasă Românească, dar și soiuri internaționale, cunoscute printre români, precum Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon sau Chardonnay. Apreciază că investiția totală, la finalul proiectului, se va ridica la circa 2,5 milioane de euro.
Pe lângă producția de vinuri proprii, Domeniul Muntean se concentrează în prezent pe aducerea în România a unor vinuri reprezentative pentru regiunile din care provin. „Ne bazăm pe o selecție atentă și riguroasă a vinurilor, atât din Lumea Veche, cât și din Lumea Nouă, precum vinuri rose din sudul Franței, Tempranillo din Spania, rieslinguri germane, shirazuri din Australia sau Carmenere din Chile”. Portofoliul de importuri al firmei reunește mărci celebre atât din Europa – grupul Gerard Bertrand, grupul Pesquera Alejandro Fernandez, Dr. Loosen Estates, Chateau Musar cât și din Lumea Nouă, cum sunt cele produse de Luis Felipe Edwards în Chile sau de Seifried din Noua Zeelandă. Principala direcție pentru 2017 constă în creșterea prezenței în cât mai multe unități de desfacere, atât în retail, cât și în HoReCa, dar și demararea lucrărilor pentru producția proprie de vin. Conform fondatorului, produsele Domeniul Muntean se vor poziționa pe un segment de prețuri mediu și premium, iar printre planurile pe termen lung antreprenorul își propune să producă și să comercializeze „vinuri memorabile la un raport calitate preț la fel de memorabil, atât pe piața României, cât și la export”.
Piața vinului din România este mai mare în volum decât piețe consacrate cum ar fi Portugalia sau Austria, însă, ca valoare, reprezintă doar o parte din valoarea vânzărilor de vin din alte țări, afirmă Dan Muntean. „În multe cazuri este greu de explicat cum pot exista pe piața noastră vinuri românești atât de ieftine, după cum este la fel de greu de explicat de ce există, într-o propoție mult mai redusă, și vinuri atât de scumpe”, afirmă antreprenorul. În opinia sa, vor trece mai mulți ani până când piața se va maturiza și până când aceste extreme vor dispărea. Un rol îl pot avea comercianții la toate nivelurile, prin asumarea calității produsului din raft, în aceeași măsură ca și producătorii, „așa cum se întâmplă în toate piețele mature”, afirmă Muntean.
Demers ce va ajuta nu numai consumatorul, dar și producătorul și comerciantul, consideră antreprenorul. Pe de altă parte, piața vinurilor din România este, „fără îndoială, dinamică și extrem de competitivă”, dar există loc de creștere în continuare pentru jucătorii care inovează pe piață. „De la an la an, creșterea apetitului consumatorului român pentru nou, dorința de a experimenta gusturi și arome noi și abilitatea de a înțelege vinurile de calitate ne dau această încredere”, mai spune acesta. Conform datelor pblicate recent de ZF, România are circa 180.000 de hectare cu viță de vie grupate în 37 de podgorii, iar cu acest nivel al suprafeței ocupate cu viță, țara noastră se află pe locul cinci în UE și pe locul 11 în lume.
Mai mult, piața locală se află pe locul 13 în lume din punctul de vedere al producției de vin, într-un top condus de Italia, Franța și Spania, potrivit datelor pentru anul 2015 estimate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV). Producția locală de vin a fost în 2015 de circa 4,1 milioane de litri, potrivit aceleiași surse. Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, în România existau la finalul lui 2015 circa 220 de companii care aveau declarat drept CAEN „Fabricarea vinurilor din struguri“, cu afaceri cumulate de 650 milioane de lei, însă piața este dominată de câțiva producători mari, cu mii de hectare fiecare. În ultimii ani, tot mai multe crame butic își fac loc pe piață, targetând în special segmentul premium.
Oportunitatea de a crea vinuri bune a venit odată cu viile nou plantate și echipamentele noi de nivel internațional din cramă, pe care producătorul român le are acum, cu sprijin european la îndemână, spune antreprenorul despre piața în care activează. Însă, după părerea sa, unul dintre pericole este ca producătorul să nu își înțeleagă consumatorul și să nu dea aceeași atenție tuturor vinurilor produse, indiferent de palierul de preț. „Un producător bun trebuie totdeauna judecat după cel mai ieftin vin pe care îl produce, nu după cel mai scump! Observ că există o reticență și din partea comentatorilor de vin din România de a recenza vinuri cu un nivel de preț scăzut, ca și cum ele nu ar fi importante… Dar ele sunt importante pentru consumator!”, susține Muntean.
Principala schimbare din ultimele decenii pe piața vinurilor a fost apariția lanțurilor de retaileri internaționali, care a fost de folos în structurarea pieței, dar și multiplicarea numărului de magazine de specialitate. Dacă ar fi să traseze câteva perspective ale viitorului acestui segment, Dan Muntean consideră că tot mai mult vin va fi cumpărat din comerțul modern și din ce în ce mai puțin va fi consumat din comerțul tradițional și din autoconsum. De asemenea, antreprenorul consideră că vinurile de import vor crește de la nivelul de sub 5% din piață la care se află astăzi, iar structura consumului se va schimba. Astăzi sunt preferate mai cu seamă vinurile albe și dulci, în următorii ani vinurile seci și roșii vor căpăta tot mai multă popularitate, iar cel rose va cunoaște o creștere spectaculoasă. Mai mult, se așteaptă la un interes mai mare pentru vinuri liniștite și vinuri spumante în detrimentul berii și al băuturilor spirtoase. „Vinul face parte din stilul de viață și din cultura unui popor. Într-o lume tot mai globalizată, aceste trăsături se vor accentua în următorii ani și în România”, afirmă fondatorul Domeniului Muntean.
„Vinul bun este cel care îți face plăcere să îl bei și pentru care să nu fie nevoie să îți ipotechezi casa ca să îl cumperi”, spune despre preferințele sale în domeniu. Consideră, de asemenea, că un cumpărător avizat încearcă mereu vinuri noi și le „descoperă” pe cele ieftine și bune. Adaugă că „un preț mare nu este totdeauna o garanție a calității”. În prezent există pe piață mii de soiuri, mii de stiluri și mii de proveniențe diferite, iar oportunitatea de a gusta ceva nou și interesant „este o plăcere în sine. Această oportunitate nu exista acum 15 ani”, declară antreprenorul. Dan Muntean și-a început activitatea în acest domeniu la finele anilor ’80, când lucra la o firmă de comerț exterior, singura la acea vreme care făcea export de vin în România. În 1987 a primit și responsabilitatea de a alege un distribuitor pentru Marea Britanie dintr-o listă de 10 nume. Așa a început povestea sa cu Halewood International, care, de altfel, după vizita fondatorului John Halewood în România, a și început să importe cantități mici de vin românesc în Anglia. Ulterior, britanicul a decis să-și creeze propria reprezentanță pe plan local; „așa am ajuns să export în Marea Britanie nu numai vin românesc, ci și întreaga familie”, povestește Dan Muntean.
Spune, de asemenea, că această perioadă de început i-a marcat pozitiv cariera profesională. Dacă la momentul înființării reprezentanței locale scopul principal era de a livra către compania-mamă, cu timpul a descoperit că piața din România este la fel de interesantă. Făcând o retrospectivă a carierei sale, cel mai frumos moment profesional a avut loc în urmă cu 20 de ani, când a câștigat licitația pentru pachetul majoritar al societății care avea să devină Cramele Halewood, în defavoarea altor 12 firme participante. „Am pornit atunci de la zero și am reușit într-un timp relativ scurt să devenim unul din primii 10 jucători din industria vinului. Atunci am înțeles valoarea unei echipe bune și unite în succesul unei societăți”, declară Muntean. Pe de altă parte, cel mai dificil moment profesional a fost acela când „fondatorul firmei Halewood ne-a părăsit fulgerător. John nu a fost doar un antreprenor de excepție, dar și un om cu un extraordinar fler de marketing. Atunci am înțeles valoarea unui lider în succesul unei societăți”, explică Muntean.
În prezent, Dan Muntean este singurul acționar al firmei pe care o conduce, însă ține să precizeze că are alături o echipă foarte puternică și o familie minunată, care îl susține. „Nu mă consider un antreprenor, fac aceeași meserie cu plăcere și cu aceeași ambiție ca înainte”, spune Muntean despre noua sa poziție profesională. Precizează însă câteva dintre principalele calități ale unui antreprenor; pe primul loc plasează viziunea, urmată îndeaproape de ambiție, împreună cu îndrăzneala și, mai ales, multă, multă muncă.
2,5 MILIOANE DE EURO va fi valoarea investiției la finalul proiectului Domeniul Muntean, când compania va produce propriile vinuri
70 DE HECTARE de viță de vie sunt achiziționate de Domeniul Muntean în regiunea viticolă Dealu Mare, a cărei cultură va fi folosită în producția de vinuri proprii
30 DE ANI a activat Dan Muntean în domeniul vinului până când a decis să devină antreprenor
5 ESTE LOCUL OCUPAT de România în cadrul UE după suprafața de ocupată cu viță de vie, de circa 180.000 de ha
220 DE COMPANII aveau declarat drept CAEN „Fabricarea vinurilor din struguri“ în 2015; afacerile lor cumulate ajungeau la 650 milioane de lei