Johan Meyer (FP), despre vinderea a 8% din acțiunile Petrom: Legislația este extrem de neclară
Johan Meyer, manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), a declarat vineri, despre afirmațiile președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu că vinderea a 8% din acțiunile Petrom ar crea un mare haos întrucât legislația nu este clară în acest sens și că multe lucruri nu sunt specificate.
În primul rând ar trebui ca acțiunile să fie vândute la prețul pe care acestea le aveau când compania a fost privatizată, în 2003. În prezent acțiunile Petrom se tranzacționează la bursă la prețul de 0,3985 lei pe unitate, în creștere cu 85% față de prețul din momentul privatizării.
”Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar trebui ca până la 8% din acțiunile OMV Petrom să intre pe piață. Ar trebui ca Guvernul să vândă acțiuni la valoarea la care erau când compania fost privatizată. Legislația în acest caz este extrem de neclară. Nu se știe cât de mult până la 8%. Ar putea fi și 0,1%”. Sincer, aș fi foarte surprins ca Guvernul să vândă acțiuni Petrom la prețul la care a avut loc privatizarea”, a explicat Johan Meyer.
Lucrurile sunt neclare și în ceea ce privește cumpărătorii, dacă vor fi vechii sau noii angajați. ”De asemenea, nu se știe dacă este vorba despre angajații Petrom din momentul privatizării sau despre cei de acum. Este un coșmar!”, a mai spus managerul FP.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro