Joe Biden susține puternic integrarea Finlandei și Suediei în NATO
"Astăzi, sunt mândru să îi primesc și să ofer cea mai mare susținere din partea Statelor Unite pentru două mari democrații și doi parteneri apropiați și capabili, în scopul aderării la cea mai puternică alianță defensivă din istoria lumii. Două…
“Astăzi, sunt mândru să îi primesc și să ofer cea mai mare susținere din partea Statelor Unite pentru două mari democrații și doi parteneri apropiați și capabili, în scopul aderării la cea mai puternică alianță defensivă din istoria lumii. Două mândre țări independente își exercită drepturile suverane pe care le au toate țările de a lua decizii privind propria securitate. Suedia și Finlanda sunt deja unii dintre cei mai apropiați parteneri în multe privințe”, a declarat Joseph Biden, la Casa Albă, alături de premierul Suediei, Magdalena Andersson, și de președintele Finlandei, Sauli Niinistö.
“În acest moment, nu există niciun dubiu, Alianța Nord-Atlantică este relevantă, este eficientă și este nevoie de ea mai mult ca niciodată”, a subliniat Biden, conform CNN.
Președintele SUA a anunțat că va trimite imediat Congresului de la Washington documentația necesară pentru aprobarea integrării Suediei și Finlandei în NATO.