Jeff Bezos a câștigat de 1,2 milioane de ori mai mult decât un angajat al Amazon în 2017
Anul trecut, averea șefului Amazon Jeff Bezos a crescut cu nu mai puțin de 35,1 miliarde de dolari. În același timp, câștigul mediu al unui salariat Amazon a fost de 28,446 de dolari. Potrivit unui simplu calcul, Bezos a câștiat de 1,2 milioane de de ori mai mult decât un angajat al Amazon, scrie Fast Company.
Această diferență nu vine doar din salariu (Bezos câștigă 1,6 milioane de dolari pe an), ci și din valoarea acțiunilor pe care le deține la companie.
Diferența de câștig evidențiază dependența companiei de armata de lucrători cu salarii mici care îndeplinesc sarcini în zeci de centre de distribuție. În timp ce mulți angajați din sediul companiei din Seattle oțin peste 100.000 de dolari pe an, cea mai mare parte a muncitorilor Amazon lucrează în depozite și ale căror salarii ar fi sub medie.
Potrivit The Intercept, unul din trei angajați ai Amazon depind de tichete de masă pentru a putea să-și hrănească familiile.