Home Actualitate Jean-Claude Juncker propune un nou plan...
Actualitate

Jean-Claude Juncker propune un nou plan antiterorist la nivelul UE, după atacul contra Charlie Hebdo

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, le va propune statelor membre UE un nou plan de combatere a terorismului, după atacul care a vizat redacția revistei Charlie Hebdo.

În cursul săptămânilor care urmează, vom prezenta un nou program de combatere a terorismului“, a anunțat Juncker într-o conferință de presă comună cu Laimdota Straujuma, premierul Letoniei, țară care asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

“Deocamdată, este prematur să anunțăm detalii, dar explorăm un anumit număr de piste“, a spus președintele CE.

Uniunea Europeană intenționează să intensifice colectarea și schimbul de informații privind riscurile teroriste.

“Vom ameliora calitatea cooperării între statele membre. Contracararea terorismului ține de competențele fiecărui stat, dar este logic că trebuie să existe interconexiuni“, a explicat Jean-Claude Juncker.

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a insistat asupra “urgenței” instituirii unui registru european privind datele pasagerilor, un proiect blocat din 2011 de Parlamentul European.

Cei aproximativ 3.000 de europeni deveniți membri ai grupurilor teroriste din Irak și Siria reprezintă o amenințare gravă pentru securitatea Uniunii Europene.

Douăsprezece persoane au fost ucise, iar alte 11 au fost rănite, pe 7 ianuarie, într-un atac comis de islamiști la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski). Autorii atacului sunt islamiști care ar avea legături cu grupul fundamentalist sunnit Stat Islamic în Irak și Siria și cu rețeaua teroristă Al-Qaida.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună