Jandarmeria, acuzată că a adus agenți înarmați la protest: Prezența lor e obligatorie
Jandarmeria Capitalei precizează, referitor la informațiile apărute în mediul online privind prezența unor jandarmi înarmați la protestul din Piața Victoriei, că echipajul respectiv face parte dintr-o structură antiteroristă, iar prezenta sa este obligatorie la manifestațiile publice.
“Echipajul fotografiat face parte dintr-o structură antiteroristă, iar prezența sa este obligatorie la manifestațiile publice. Este o măsură preventivă luată în contextul evenimentelor petrecute în țări ale Uniunii Europene în care atacuri teroriste au vizat astfel de locuri aglomerate. Aceste echipaje sunt folosite pentru intervenția antiteroristă la obiectivele aflate în paza Jandarmeriei, la manifestații publice (de protest, religioase, cultural artistice) la manifestații sportive și chiar în zona stațiilor de metrou. Așadar prezența acestor jandarmi cu o dotare specială, adaptată genului de misiune pe care îl au, este un lucru firesc în contextul de ordine și siguranță publică internațional și arată preocuparea Jandarmeriei Romane pentru securitatea cetățenilor”, transmite Jandarmeria Capitalei.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro