Iulian Sorescu, expert în ajutoare de stat, consultant financiar șI de business NOERR: Ajutoarele de stat au bugete din ce în ce mai mari, dar tot nu fac față acestei nevoi mari pentru investiții
Iulian Sorescu, expert în ajutoare de stat, consultant financiar șI de business NOERR, spune că România este în cea mai bună perioadă de dezvoltare economică, atât ca volum al investițiilor cât și ca volum al finanțărilor. "Vedem în proiectele realizate de…
Iulian Sorescu, expert în ajutoare de stat, consultant financiar șI de business NOERR, spune că România este în cea mai bună perioadă de dezvoltare economică, atât ca volum al investițiilor cât și ca volum al finanțărilor.
“Vedem în proiectele realizate de noi tot mai multe investiții și de magnitudine mai mare. Dacă acum 5- 10 ani vorbeam de investiții de 5-10 mil euro și se păreau mari, acum vorbim de investiții de 30-100 mil. euro. Ajutoarele de stat au bugete din ce în ce mai mari, acoperă tot mai multe industrii, dar tot nu fac față acestui volum al investițiilor. În ultimii ani bugetele anuale nu au fost suficiente, s-a ajuns să se depună de 3-5 ori mai multe proiecte, ceea ce arată că este nevoie de mai mulțI bani pentru dezvoltarea acestor business-uri. Este un apel pe care îl fac pentru Guvern să facem notificări la Comisia Europeană să mărim aceste bugete anuale de 150 mil euro pe an”, a spus el în cadrul conferinței ZF Cei mai mari jucători din economi 2024.
Ce a mai spus?
► Fereastra pentru depunerea proiectelor pe materiale de construcții s-a închis (buget de 150 mil euro), cea pentru industria alimentară s-a închis, există fondul de modernizare pentru proiecte- energia verde- pentru autoconsum și vânzare, unde sunt 820 mil euro în acest an, fereastra este deschisă acum. Avem bugetul de 220 mil euro pentru reciclare, fereastrăse deschide luna următoare, companiile ce vor realiza investiții pot primi 8,4 mil euro.
► Există un proiect de interes european comun pentru companiile ce investesc în industria de cercetare dezvoltare, unde companii din România au fost aprobate și primesc finanțare PNRR- de 500 mil euro, unde Bosch, Continental au fost aprobate pentru activitățI de research.. O industie de cercetare dezvoltare de care avem nevoie. Dacă acum 5 ani vorbeam de asamblare, acum vorbim de industria cercetării dezvoltării, unde sunt companii ce investesc sume mari, multe din fabricile de componente auto vor avea și unitatea de cercetare pe lângă unitatea de producție. Este un trend pe care îl vedem în Ungaria sau Polonia
► Dacă acum 10-15 ani, 90% din proiecte erau investiții făcute de multinaționale, acum s-a echilibrat ponderea, avem 50% multinaționale șI 50% companii românești pentru proiecte cu ajutoare de stat. Au prins curaj antreprenorii români, promit capacități de producție, aplică pentru ajutoare de stat.
► Ponderea s-a echilibrat, sunt scheme de ajutor de stat unde companiile românești aplică, datorită faptului că antrepernorii români au luat exemplul multinaționalelor și au început să creadă în aceste ajutoare, să aibă business planuri credibile, au acces la cofinanțări, au putere financiară ridicată și pot să se înhame la proiecte de investiții pe anii următori.
Fondurile nerambursabile vor exista mereu, companiile trebuie să fie bine informate, să se documenteze bine legat de aceste surse de finanțare, multe companii află prea târziu despre aceste finanțări.