Home Lideri Iulian Dascălu este cel mai mare proprie...
Lideri

Iulian Dascălu este cel mai mare proprietar român de centre comerciale de pe piața locală

Cele cinci malluri deținute de Iulian Dascălu îl fac pe omul de afaceri ieșean cel mai mare proprietar de centre comerciale de pe piața locală, portofoliul său reunind o suprafață închiriabilă de aproape 250.000 de metri pătrați.

Iulian Dascălu este cel mai mare proprietar român de centre comerciale de pe piața locală
Iulian Dascălu este cel mai mare proprietar român de centre comerciale de pe piața locală · Foto: Business Magazin

Dascălu a absolvit Facultatea de Finanțe-Contabilitate din cadrul Universității Petre Andrei din Iași și controlează centrele comerciale Iulius Mall din Timișoara, Cluj, Suceava și Iași. Anul acesta Dascălu a deschis și proiectul Palas Iași, cea mai mare dezvoltare imobiliară de pe plan local din afara Bucureștiului, în urma unei investiții de circa 265 de milioane de euro. Proiectul a fost început în urmă cu peste opt ani printr-un parteneriat între Dascălu și Consiliul Local Iași și cuprinde un centru comercial pe o suprafață de 60.000 de metri pătrați și un parc de 50.000 de metri pătrați cu lac, fântâni arteziene, foișor pentru ceremonii, carusel. Proiectul Palas include și spații de birouri de 20.000 de metri pătrați, un bloc cu apartamente și două hoteluri care nu au fost deocamdată finalizate.

Pentru 2012 Dascălu și-a bugetat la începutul anului realizarea unor venituri de 44,2 milioane de euro cu rețeaua Iulius Mall, în creștere cu 6% față de anul precedent, în timp ce rezultatele centrului comercial din Palas ar putea duce veniturile totale din retail ale omului de afaceri către nivelul de 50 de milioane de euro. În 2013, primul an de funcționare integrală a proiectului Palas, Dascălu estimează că va obține venituri de 8,9 milioane de euro cu acest centru comercial.

Printre cei mai mari chiriași ai lui Dascălu, respectiv firmele care contribuie cel mai mult la rezultatele mallurilor, se numără companii precum Auchan, Altex, Inditex, H&M, C&A sau Cinema City.

Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună