Iulian Anghel, ZF: România pe care nu o cunosc

Îmi place Tania Turtureanu. Vocea ei minunată mă inspăimântă. Dar știu cine e, măcar. O ascult în mașină și mă liniștește. Doar ca posturile astea de radio nu spun doar de frumusețea Taniei. Spun și despre niște oameni, oameni pe care eu nu-i cunosc. Și mă întreb: cine sunt ei?

În vara care a trecut, stateam în parcul de lângă noi, într-o noapte caldă. Trei copii mici cât o pungă de ciocolată căutau prin coșurile de gunoi după sticle de plastic, alea de cinci bani când le duci la magazin, la reciclare. Ma uitam la o fetiță de trei-patri ani, desculță, cautând prin gunoaie, cu frumusețea desăvârșită a unei fetițe de patru-cinci ani. Doamne, ce-i cu copiii ăștia?

Ma trezesc mai de dimineață ca de obicei, de la o vreme. Femeia de serviciu sorta gunoaiele. Ea și cu fiul ei, probabil. Sticle aruncate, cutii de cola, de pepsi, cinci bani bucata. La cinci dimineața, când nici ciorile din Cișmigiu nu se dau jos de pe craca lor.

Scriu de ani de zile despre România care evoluează nemaipomenit. PIB-ul crește fantastic, suntem chipeși ca Făt-Frumos. Sunt într-o mașină închiriată și o ascult pe Tania pentru că-mi placea vocea ei minunată. Acasă mi-am luat cântar pentru că medicul meu de familie mi-a zis că, dacă mă mai îngraș zece kile, ca un purcel, sunt pa! Îmi știu vecinii, îi ajut, ei mă ajută.

Și, deodată, 35% din ăia de lângă mine votează cu Zelea Codreanu.

Cine sunt acești oameni care aleg extrema dreapta? Unde i-am pierdut? Unde i-am uitat? Acești oameni sunt dintr-ai mei. Unde  sunt creșterile de 40% ale pensiilor, doar în anul ăsta? Unde sunt salariile dublate în sistemul public? Nu cumva suntem orbi, vâzind bine cu cei doi ochi? Cum nimeni nu a văzut această nemulțumire, cumplită? Unde este România pe care nimeni nu o cunoaște?  Cine este ea? O ascult pe Tania pentru că-mi place vocea ei, îmi plac versurile ei. Dar știu cine e. Deschid geamul mașinii și nu mai știu nimic.

“Ba ești sus, ba la pâmânt ca o minge de volei/Ce vrei?” Ascult înmărmurit versurile pe care le credeam comune și care sunt comune, până la urmă. Și mintea mă duce la o altă cultură, la mii de ani distanță de cultura pop. Și spune apostolul Pavel, citez din memoria mea șubredă: Tu care-i înveți pe alții, pe tine nu te înveți?