Iulian Anghel, editor ZF: Cel mai disprețuit dintre pământeni
Vladimir Putin (69 de ani) a ajuns cel mai disprețuit om de pe planetă. Desigur, sunt și alții care-l admiră - prin Venezuela, prin Myanmar, prin Brazilia sau prin țări din Africa. Ce antiteză istorică între “marele Vladimir Putin”, aplaudat…
Vladimir Putin (69 de ani) a ajuns cel mai disprețuit om de pe planetă. Desigur, sunt și alții care-l admiră – prin Venezuela, prin Myanmar, prin Brazilia sau prin țări din Africa.
Ce antiteză istorică între “marele Vladimir Putin”, aplaudat la summitul NATO de la București, din 2008, de ziariștii romani, și “micul Volodimir Zelenski” (44 de ani) actorul de comedie ajuns președinte al Ucrainei!
Curajul lui Volodimir Zelenski i-a întărit pe ucraineni, iar rezistența lor este formidabilă. Chiar dacă va câștiga, Rusia a pierdut deja acest război, grație curajului armatei ucrainene și a oamenilor de rând. Nu mai suntem în epoca lui Stalin când puteai duce la moarte milioane de oameni, fără ca lumea să știe. A fost nevoie de un Soljenițîn ca lumea liberă să afle despre cumplitul Gulag. Dar a aflat aceste date la ani distanță. Unii le-au știut dinainte. Jean-Paul Sartre, genialul scriitor francez, a știut crimele Gulagului. Pentru că, având atâta înfluență, rușii asupriți au crezut că vor fi ajutați de el. Dar Sartre a trecut sub tăcere crimele Imperiului Sovietic pentru că i-ar fi stricat lui tezele despre comunism. Indiferent de geniul lui, pentru asta Sartre merită disprețul întregii umanități. În vremea asta, așa ceva nu mai este posibil. În războaiele Crimeei dintre 1853 și 1856 (Imperiul Țarist împotriva Imperiului Otoman, a Franței, Angliei, Irlandei și Sardiniei) lumea a rămas șocată de violența luptelor. Apăruseră primele „aparate de fotografiat”, iar lumea a văzut imagini, nu spuse pe hârtie. Una este să scrii că „X” a bombardat un spital și alta este să arăți pe o cameră video un spital distrus și morți pe culoarele lui. De aceea războiul lui Putin este diferit de alte războaie. Pentru că acum majoritatea oamenilor au un telefon mobil și pot înregistra și pot arăta altora ce se întâmplă. Sateliții au înregistrat coloana de tancuri întinsă pe 67 de kilometri care se îndreaptă spre Kiev. Ucrainenii știu, lumea știe. Este limpede că Ucraina are succes pentru că deține informații la timp, deși ea nu are infrastructură pentru a le obține singură. Bombardamentele absurde ale rușilor sunt cunoscute în întreaga lume liberă. De aceea, niciodată în istoria post-război rece Occidentul nu a fost atât de unit împotriva Rusiei. Germania trimite arme Kievului, ceva de neconceput până acum o săptămână. Toate țările din UE trimit ajutoare militare sau medicale Ucrainei. Elveția îngheață depunerile oligarhilor rusi în băncile sale, un lucru unic pentru neutra Elveție. Vladimir Putin și ministrul său de externe Serghei Lavrov sunt sancționați financiar în UE, activele lor sunt blocate. Niciodată nu s-a mai întâmplat asta.
Rusia se bazează pe China. China are, la rândul ei, o problemă cu Occidentul. Dar probabil râde de Rusia. Pentru că nu poți decât să râzi când citești că soldații ruși opresc tancurile și-l întreabă pe un șef de gară care-i drumul spre Kiev. China are un PIB de 18 mii de miliarde de dolari, față de un PIB al Rusiei de 1.600 de mii de miliarde de dolari. Deci are de ce să râdă. Dar se uită însă atent, cu gândul la Taiwan. Nu e cazul să-ți distrugi economia pentru un teritoriu ce nici nu-ți trebuie, până la urmă. Pentru că asta face Rusia azi.
Indiferent de soarta războiului, un lucru e sigur. Soarta lui Putin este pecetluită. Nu mai este un interlocutor pentru nimeni, Rusia este izolată, și nici China nu-și permite să ia Rusia sub aripa sa. Interesele Chinei, la rându-i o dictatură, nu are niciun interes să salveze o altă dictatură. Cu cât Rusia este mai slabă, cu atât China este mai puternică. Un război nuclear? Acesta va fi sfârșitul tuturor dictaturilor. Iar dictatorilor le place să moară în puf.