Iulian Anghel, editor politic ZF: Iohannis și haita

Acum este limpede. Circul făcut de PNL cu “guvernul minoritar” și întreg preambulul crizei nu au avut decât menirea să justifice necredibila, până mai acum câteva luni, alianță dintre PNL și PSD.

Toate înjurăturile, de o parte sau de alta a liniei frontului, au fost rostite cu convingere doar de cei care nu știau jocul de culise. De aceea Ciolacu râdea când Iohannis numea PSD “ciuma roșie” sau când Florin Cîțu sustinea că PSD-ul este vândut rușilor, iar social-democrații sunt “dușmanii poporului român”.

Că și-a aranjat sau nu Iohannis anii de final de mandat, că nu i-a păsat de opțiunea milioanelor de oameni care l-au votat, că o să pășească în istorie ca un ticălos, puțină importanță are acum. Că a făcut dintr-un PNL de 25% un partid de nevolnici, iarăși nu are importanță. Pentru inși ca Iohannis sau Cîțu virtutea stă în minciună – ești “om politic” nu când îți ții cuvântul, ci când l-ai tras pe sfoară pe celălalt. Cu cât țeapa este mai mare, cu atât statuia de ceară a omului politic iohannesian este mai impozantă. Nu știi să faci din astea, nu ai ce căuta la masa de joc. Acești oameni numesc mârșăvia “artă a politicii”.

Desigur, nicio țară de azi nu mai poate experimenta o democrație directă (cetățenii participă direct la toate deciziile cetății) precum se petrecea în Atena antică, iar soluția este democrația reprezentativă. O dată la câțiva ani (patru – cinci ani), electoratul își alege reprezentanții. Această delegare le permite celor aleși să facă cam ce vor cu puterea ce le-a fost încredințată – să o arunce la câini, în troaca porcilor sau să o dea PSD. Chiar dacă cel care a ales este revoltat mai apoi, el nu are ce face până la viitoarele alegeri, pentru că aceasta este înțelegerea. O înțelegere care-l obligă doar pe alegător, nu și pe ales. Dincolo de astea rămân semnele de întrebare ce trebuie să călăuzească răspunsurile viitoare. În cazul nostru, de pildă. Mai câștiga Iohannis alegerile cu 2/3 din voturi, dacă fidelii lui ar fi știut că, peste doar un an, el va începe manevrele subterane de apropiere de PSD, că va provoca o criză politică deșănțată, egală în lipsa ei de rațiune practică pentru țară cu doar dezmățul moral al celui care a provocat-o? Mai câștiga PNL 25% din voturi, fapt ce i-a permis să coaguleze în jurul său o structură de dreapta promisă, de altminteri, în întreaga campanie electorală? Nu! Iohannis ar fi câștigat, probabil, dar cu un scor ce nu i-ar fi permis să joace acum pe mormintele altora, iar PNL, la fel de probabil, nu ar fi fost vioare întâi în guvern. Așa că, în plan moral,  manevrele cuplului Iohannis-Cîțu au consecința din planul fizic al falsificării unor alegeri.

Se vorbește, în aceste zile, de USL 2. Nici vorbă. USL (PSD și PNL) a fost o structură anunțată înainte de alegerile din 2012. Că a plăcut sau nu unora sau altora, electoratul a știut de ea și a votat ca atare. Despre noua alianță dintre PSD și PNL nu a știut nimeni, nesimțirea politică a fost jucată până la ultima carte: a început cu circul alegerilor din PNL, a continuat cu înlăturarea “sexo-marxiștilor” din guvern, cu moțiunea de cenzură a PSD, pusă în scenă de cuplul Iohannis-Ciolacu, și apoi cu “guvernul minoritar”, toate pentru a-i oferi lui Iohannis argumentul mincinos că “nu se poate altfel decât cu PSD”.

Nu știu dacă această coaliție va rezista, dacă va face ceva bun în afară de a-și reîmpărți țara pe feude. Cert este acum că planul guvernării PSD-PNL nu este unul de avarie, ci a fost gândit cu mult înainte, nu spre folosul celor care au votat altceva acum un an, ci spre îndestularea haitei care nu se mulțumește să treacă criza, ci vrea să pună labele, încă de pe acum, și pe următorul ciclu electoral.