Iulia Ionescu, Sanofi România și Moldova: Cred cu tărie în învățarea continuă și în educație, două valori care stau la baza oricărui progres al omenirii și al indivizilor
Cifră de afaceri (2021, IQVIA MAT Feb 2022, preț consumator): 336 mil. euro Număr de angajați: +250 CARTE DE VIZITĂ • Iulia Ionescu este Country Lead, Sanofi România & Moldova și General Manager pentru divizia de General Medicines; • Absolventă…
Cifră de afaceri (2021, IQVIA MAT Feb 2022, preț consumator): 336 mil. euro
Număr de angajați: +250
CARTE DE VIZITĂ
• Iulia Ionescu este Country Lead, Sanofi România & Moldova și General Manager pentru divizia de General Medicines;
• Absolventă a programului MBA din cadrul Open University School, Marea Britanie și medic de profesie, a ocupat diverse funcții în departamentele de marketing și vânzări în cadrul Sanofi Romania; începând cu anul 2005, a preluat poziții de conducere cu responsabilitate crescândă;
• A acumulat experiență lucrând în arii terapeutice diverse, precum: cardiovascular, tromboză, neurologie, reumatologie, oncologie, diabet și asistență primară, asigurând managementul unor echipe numeroase și proiecte complexe, de-a lungul unor perioade de dezvoltare importante pentru Sanofi și de transformări semnificative pentru sistemul sanitar din România;
• În mai 2020, ea a fost primul cetățean român desemnat Country Lead pentru organizația locală, după aproape 10 ani în care conducerea activității din România a fost asigurată de expatriați din cadrul grupului Sanofi;
• În perioada 2019 – 2021 a avut și rol regional, fiind Excellence Execution Lead pentru Europa de Sud-Est.
Cred cu tărie în învățarea continuă și în educație, două valori care stau la baza oricărui progres al omenirii și al indivizilor. Visul meu este să fiu cât mai mult, mai constant și mai concret un plus în viețile celor din jurul meu, atât din plan profesional, cât și personal. Evoluția profesională a fost mereu o consecință a dezvoltării personale și a pasiunii cu care simt să contribui la binele celor din jur și nu invers. Iar ca om, motivația internă se leagă de bucuria de a trăi o viață plină și fascinantă.